Am fost foarte îndrăgostită de jobul meu oengist, aşa cum
greşesc aleg mereu cu toate, cu toţi. Nu singură am căzut în miraj – de parcă mai numără cineva. „Trăim ca într-o bulă, aici”, zicea acum vreun an o colegă. Şi da, arareori încă ne mai avem ca fraţii, strălucim de bună purtare şi bunăvoinţă, ne ciobim dinţii în ea de dragul nălucii pierdute.
Astăzi, puţin după cinci, o ea a năvălit afară cu lacrimile şiroind pe obraji; n-am avut timp să am o reacţie. Am recuperat cu drumul spre HR. Ştiam de ce plângea – M. dezertase de la program în urmă cu jumătate de ceas, fiindcă nu mai suporta isteriile nebunei. Nici haşerul nu mai e ce era acum doi ani, e tot o umană, mică şi sastisită de monologuri dialogate cu Lupul – aşa a semnat domnia sa ultimul mesaj către bietele oiţe. La şase am întâlnit-o pe B. Pleca iar cum o face de câteva luni deja, cu masca hidoasă de teatru japonez pe faţă. Ochii complet lipsiţi de expresie, gura dreaptă. A mimat foarte prost detaşarea, când am întrebat-o ce e aiurea cu ea. O sa plece de tot, curând. Cel mai tare mă doare schimbarea lui D. Sunt două săptămâni de când se încăpăţânează să afişeze rânjetul acela brav, îngrozitor. Mâine o să-i spun – i-am zis şi azi, dar n-a priceput. Aş prefera s-o văd turbată, resemnată, chiar şi o mască japoneză aş digera mai uşor.
Poate bula mea personală e mai rezistentă, poate Lupul îşi pregăteşte tacâmurile, iar eu nu ştiu. Am vrut să-i zic lui B. ceva smart în seara asta. Realizez că m-a eclipsat. Poţi schimba lumea din orice văgăună.
Nu, oricât aş fi de oaie, nu mi-am imaginat nicio clipă că muncesc în spălătoria paradisului. Sperăm însă că Valorile proclamate pe geamurile cubiculelor, în pliantele colorate, vor încetini cumva, mai precis dumnezeieşte, bulgărele pornit la vale.
Nu mă (mai) sperie schimbarea, deşi simt cutremurul cum mă reordonează şi nu-mi pot reprima reacţia adversă instinctivă.
Mi-e ciudă pentru oamenii frumoşi care m-au crescut în ultimii doi ani. Mi-e lehamite de loviturile de nicovală nevăzute care ne fac una cu pămantul.
De momentul X în care laşi câinii liberi şi uşa bălăngănindu-se în urma ta.
Schmetterlinghaus
28 Luni mai 2012
Posted personale
in
Nici Paradisul si nici Infernul nu sunt in afara nu-i asa?! Sunt inaluntru. “Inafara” ne ajuta doar sa le dezvelim pe una, pe cealalta, sau cel mai adesea un amestec gri cu spasme de alb si de negru. Lumea nu e nici buna nici rea, asteptarile noastre sunt.
Ai grăit ca un moş bătrân şi-nţelept :)
Mda, eu şi aşteptările mele… Vai mie…