Etichete
Fost-am la Cluj. Prima oară, după trup, dintotdeauna după suflet. Doar în cetatea Sighişoara m-am mai simţit atât de profund acasă. N-am avut vreme să văd decât puţin din Someş, pe malul căruia am poposit cu fetele, după o lungă zi de lucru pentru ceva bun. La Bricks, (m)eating point, zice sloganul. Am coborât din taxi, pe pod, în amurg şi am privit transpusă în juru-mi. I-am spus Anei că, de tencuielile clădirilor ar fi fost refăcute, aş fi jurat că-i Viena. Niciun bai, dacă ar fi fost aşa, m-aş fi mirat tare, iar povestea ar fi murit. Iară Viena e constipată. Am mai scris despre asta. M-am răsfaţat cu un Aperol Spritz (despre care am învăţat la Viena) şi, ispitită de A. care mă tot zăpăcea cu o reţetă de paella portugheză, am îndrăznit creveţi cu orez şi sos curry. Delicios! Mereţi neapărat de-ţi fi prin Napoca. Şi la hotel am mâncat foarte bine pentru un preţ realmente hilar. De aceeaşi bani, în splendida capitală în care mă întorc nevoită şi iar cu câteva grame bune de suflet mai puţin, abia te înghesui la cantina universităţii.
Am coborât dealul pe lângă grădina botanică, pe-o ploaie blândă – şi de m-ar fi făcut leoarcā, ce-mi păsa mie?! Am trecut pe lângă o pensiune pe care am avut senzaţia că am ridicat-o eu atunci, pe loc, cu mintea mea – acolo voi sta la următoarea vizită, până la care mai e puţin, puţin. T. îmi vorbea cu accentul ei jumătate ardelenesc, jumătate unguresc despre dragostea ei de Cluj, iar eu mă extaziam la clădirile vechi, semeţe, imaginându-mi istoria celor care le-au vieţuit.
Să zic şi de oameni? De femeia aceea care mi-a zâmbit pe degeaba când a ieşit din curte şi-a dat cu ochii de mine? De taximetriştii trăzniţi care dau rest un leu, aţi auzit?
Sorin vorbeşte în cartea lui pisicoasă fără de pisici de-o patrie interioară a fiecăruia – una dintre cele mai iubite metafore ale mele. Cred că avem şi una (în sufletele largi încap plus x!) exterioară. Locul în care te aduni oricât de împărţit ai fi între tine şi lume. Locurile pe care le iubeşti instinctiv, organic, din care te simţi parte.
E frumos sa-mi descopar orasul prin ochii altora. Trist… pentru mine. Chiar lamentabil. Am sa incerc sa dau o geana pe dupa copac ca sa pot vedea padurea… data viitoare. Pana atunci… iti dau un fololw chiar daca esti in greva deocamdata:)
urmareste-ma, deci :)
p.s. cum adica-s in greva?!
Citeam niste comm-uri la un art de-al tau in care ziceai ca nu mai scrii o perioada:)
apai, am iesit, nu-i clar? :)
Stii… eu sunt ardelean:) Intre „noah” si „noah bine” tre sa treaca musai 2 zile:)))
m-am prins deja ca mi-esti din ardeal. mnoah, bine. :)))
PS. ce forme hazlii pot lua anumite cuvinte cand te impiedici intre pixeli. ma refer la „follow”:)))