Etichete

, , ,

Locul acela special. Dintotdeauna m-au fascinat nebunii. Sunt convinsă că în cutia lor neagră e o ordine exemplară, înfricoşătoare, da. Nebunia are o logică incontestabilă. Mai cred că unii dintre ei aleg conştient s-o ia „razna”. E mai simplu decât să tot pendulezi între a te justifica şi a te complace.

“A field full of butterflies. Memories of a Romany childhood”. Zice Rosemary Penfold pe undeva pe la începutul cărţii (nu tocmai cu aceste cuvinte, n-am putut recupera pasajul) că a avut o copilărie ca oricare alta. Am dubii. Şi argumente. Printre altele, mi se pare că a fost privată de câteva lucruri (materiale) pe care orice copil trebuie să le primească – mâncare?! Obsesia mâncării şi-a pantofilor revine şi revine. Ah, normal că există lucruri muult mai importante decât mâncarea, par example când toate neamurile tale cântă până în miez de noapte transpuse de armonia şi frenezia traiului lejer la comun. Ce mişto! Mie când îmi ghiorăie maţele nu-mi vine să cânt, ci să guiţ. Mai zice Rosie despre mumă-sa şi vreo z mătuşe că frecau la podele şi la oale până se oglindeau în ele. Zice prea des chestia asta ca s-o cred. În esenţă mi-e greu să cred pe cineva care începe să vorbească cu sintagma: nu vreau să te conving că… Ţiganii, ca şi nebunii, trăiesc în Nicăieria. No rules, no laws, no boundaries. E un pic mai comfy decât în România sau Anglia unde the others îşi cumpără bilete de tren şi plătesc impozite. Sunt ironică şi discriminez? Categoric da, adică nu. Nu-ţi tre’ studii liceale ca să ştii că libertatea ta indiferent cărei rase speşăl aparţii, se termină acolo unde te-ai pe libertatea celuilalt. Cine are ceva de comentat, să se plimbe prin Ferentari şi să matematicescă câţi dintre ei au ferestre luminate / câţi dintre aceeaşi au abonament la ENEL. Cu Madonna Louise Veronica Ciccone de gât. De luat acas’: „toate raţele tale sunt lebede.” :)

Lecţia de logică. Un şantierist rotofei spală o găleată de var. Lângă el şantieristul doi, ştirb şi negricios, cumpăneşte: E bună, Gicule, găleata… Pune nevasta în ea castraveţi, pepeni muraţi. Rotofeiul se uită la el semnificativ, “nu te înţeleg”. Ăsta sfrijitu’ ar repeta, dar nu-i dă ghes limba, ceva parcă îi zice că româna lui n-o fost turcă. Şi totuşi. “Ai zis pepeni muraţi. Adică mă duc să-i cumpăr muraţi şi-i pun în găleată, zici mata?” Mă scuzaţi, dom’ Gigu.  

 

Anunțuri