Etichete

, ,

În unele seri mai nimeresc pe TVR Cultural ‘Rezistenţa prin cultură’. Aseară a fost un documentar despre Mircea Dinescu, un personaj tare drag mie. Cred că e destul de delicat să fii persoană şi personaj totodată fără a părea ridicol ori afectat. (Eh, îl mai iau unii de bufon – doar pentru că în opinia mnealor lucrurile serioase tre’ spuse exclusiv pe un ton serios şi grav, respectiv tratate cu o moacă mortală). Drag pentru că e unul dintre cei mai liberi oameni pe care-i ştiu – indirect. Dacă nu eşti constipat din naştere, cred că e imposibil să nu-l îndrăgeşti pe Dinescu, pofta lui de viaţă şi de harţă amicală, verva şi logoreea. Despre viaţa lui nu ştiam mare lucru până aseară. M-am bucurat să aflu că am mai multe motive decât credeam să-l admir. Că i-a dat peste nas tovarăşului mai mult de-o dată, că a reuşit să publice sub cenzură chestii la care care alţii doar fantasmau, negociind cu Secu’ nimic altceva decât localizarea naşterii respectivelor poeme altundeva decât în România (ăsta cu berea cică a fost scris în München – m-am prăvălit de râs ascultând cum povestea despre cum recitau nemţii poemul cu ‘nu mai e bere la berărie’). Că în tinereţe era un tânăr suav. Auzi! Dinescu, suav! :)))

La berărie

Nu mai e bere la berărie.
Mor cartiere, latră tramvaie,
Pe umejoare ruguri de paie
Se coc eretici de meserie.
Doamnă cerneală, du-te-n pâraie.
Fă-te pădure, doamnă hârtie.

La berărie nu mai e bere.
Pute-a cutremur. Ţin-te de clanţă.
Iar e de lucru la manuntanţă
Iar or să facă proştii avere
Şi-or să admire de la distanţă
Curajul nostru crescut în sere.

Şi-n vremea asta poetul scrie,
Şi-n vremea asta Irod chiar taie,
Smerit dospeşte orzu-n hârdaie
Surd la revoltă şi la mânie.
Preabotezate Sfinte Sisoaie,
Nu mai e bere la berărie.

Anunțuri