Etichete

, , , , , , , ,

Well, fost’am la teatru aseară – “Filarmonica de comedie” la teatrul implicit, în regia lui Radu Gabriel, cu el însuşi, figura de Vizante şi Gigi Ifrim. Mi-a plăcut în special prima parte (oră) şi mi-am luat porţia de râs, dar cârcotaşă cum sunt, trebuie să spun că-i oleacă prea “pop” stilul. În mintea mea teatrul e ceva aristocratic (deşi la origini… ştiu bine), are nobleţe, nu se dedă la chestii mundane şi murdare, decât printr-un… monoclu aurit. N-ar trebui să semene cu chestiile pe care le pot vedea oricând la TV, trăzniţi în NATO şi alte trăznăi. Vizante – parcă l-am mai lăudat şi altă dată, ah, da, pentru Restul e tăcere – merită preţul întreg al biletului. Este efectiv mortal, numa’ te uiţi la moaca lui şi te prăvăleşti de râs.

Săptămâna trecută am reuşit să rad repejor “Aberaţii de bun simţ” şi “Jurnal” de Sorin Stoica. De ce repede? Vă spun acuş, ca să nu faceţi ca mine. În (mare?) parte conţinutul e identic, o mână de reflecţii personale şi amintiri ale autorului adunate ca să se facă un volum mai de 25 lei bucata. Mi-am dorit tare mult să-l citesc pe Sorin, în special fiindcă i-au făcut lobby o grămadă de cunoscuţi, cu afirmaţii de tipul “foarte talentat, ce păcat că nu mai e”, “o mare pierdere pentru literatură” etc. Cărţile devorate au fost tot ce-am găsit la Cărtureşti. N-aş putea zice că am fost dezamăgită, ci doar… ok, şi, care-i faza? Poate în literatură e altfel, dar la memorialistica n-as spune ca excela.

M-am lăsat de fumat. De sâmbătă de la 10:30 până duminică la 17:30. Nu râdeţi, bre. E cea mai lungă perioadă din ultimii 18 ani ani de fumat :( în care am rezi/stat peste 24 de ore fără ţigară. Am terminat cartea lui Allen Carr şi cred că e o metodă super eficientă să te laşi de fumat. Dacă nu îţi împarţi existenţa cu un fumător care nu vrea /& nu poate să facă acelaşi lucru. Nu dau vina pe baby, Doamne fereşte. Carr îţi explică foarte limpede că ai cu adevărat succes doar dacă îţi poţi spune cu convingere “sunt nefumător şi mi-e milă de zăpăucii ăştia care se afumă singuri” (cuvintele mele, ideea lui). Cam asta ar trebui să fie atitudinea când tu, proaspăt nefumător, inhalezi fumurile unui fost confrate. Eh, în loc de asta, eu mă uitam la Realdo în timp ce îi reproduceam revelaţiile legate de cartea magică a lui A.C. şi citeam în privirea lui – dar nu-i aşa că ai fuma o ţigară, nu-i aşa? Poate asta voiam să citesc. Pana corbului, mi-a fost foarte ciudă pe mine, chiar credeam că pot. Partea luminoasă, e că-s în a patra zi în care nu mai fumez la 10 minute după ce m-am trezit, ci la câteva ore. Şi când o fac mă simt vinovată faţă de mine. Cred că-i un bun început. (Ah, merită amintit că în nopţile de după zilele de aproape nefumătoare am visat cele mai clare şi mai colorate vise ever.)

Anunțuri