Etichete

, , , ,

De la Robinson Crusoe nu cred să se fi scris o poveste atât de frumoasă plină despre un naufragiu; exceptând scenariul pentru Cast Away – sunt subiectivă, normal, e unul dintre filmele dragi mie. Nu s-a scris şi pentru că nu se putea, literatura a crescut, a învăţat, a experimentat ani în şir ca să ajungă aici.

În ultimii ani am citit cu o fervoare pe care-am mai avut-o în lectură doar în copilărie – de parcă însăşi viaţa mea ar depinde de asta, de parcă pe lângă apă şi aer, organele mele ar supravieţui şi datorită poveştilor. Partea proastă cu cititul ăsta frenetic e că tind să refuz orice carte care are ruperi de ritm, bla-bla-uri de umplutură, întoarceri amatoristice de condei. Proastă fiindcă – doh – nu orice carte care sângerează la genunchi tre’ împuşcată. Viaţa lui Pi însă e foarte :) întreagă. Adică, oricât m-aş strofoca n-am ce cârcoti. O poveste splendidă, inspirată şi documentată impecabil. Da, mi-a plăcut şi pentru că Martel mi-a deschis ochii. E genul de carte care te face să vezi dincolo de pereţii peşterii în care contempli umbre. Genul de poveste pe care-ţi doreşti să fi fost aievea. Întreagă spuneam, căci pe lângă noi perspective şi-o poveste inubliabilă, te mai şi face să râzi de unul singur.

Bunătăţi (traducere proprie):

Motivul pentru care moartea se ţine scai de viaţă nu e necesitatea biologică, e invidia. Viaţa  e atât de frumoasă, încât moartea s-a îndrăgostit de ea, o dragoste posesivă, geloasă care apucă orice poate.

*

Ceea ce nu reuşesc să priceapă oamenii ăştia e că Dumnezeu trebuie apărat pe dinăuntru, nu pe dinafară. Ar trebui să-şi canalizeze supărarea către ei înşişi. Pentru că răul fățiş nu este nimic altceva decât răul dinăutru care-a fost eliberat. Principalul câmp de bătălie pentru bine nu e teritoriul deschis al spațiului public, ci micul luminiş din fiecare inimă.

*

E simplu şi crud: o persoană se poate obişnui să facă orice, chiar şi să ucidă.

P.S. Sărut mâna, Pif. Eu n-aş fi cumpărat-o vreodată, din pur şi inocent snobism.

Anunțuri