Etichete

, , , , , ,

Intro

Cine-i o sută de ape*? Friedensreich Regentag Dunkelbunt Hundertwasser, născut în 1928 ca Stowasser, ecologist, pictor şi arhitect austriac. Am pus pe prima treaptă ecologist, fiindcă arta lui OSutăDeApe a crescut din ideea că trebuie să-i înapoiem naturii ce-i aparţine. Ce-i al ei? Totul, tot spaţiul invadat de batalioanele de blocuri gri identic rectangulare şi urâte foc, uzine şi malluri de te dor ochii şi celelalte chestii gigantice excretoare de noxe fără de care n-am fi putut supravieţui (ăhă! chiar aşa!) şi cu care-am defenestrat natura. Viziunea lui (deşi practicată în popoul gol pe alocuri) nu-i nici radicală, nici combativă. Nu tre’ să ne despuiem şi să ne mutăm în pădure – ca el, să mâncăm doar fragi şi mure, e deajuns să primim în casă câţiva copaci, drept chiriaşi.

Idila cu mortul viu

Casa Artei Viena (Kunst Haus Wien) alias Muzeul Hundertwasser a fost reconstruită pro bono de însuşi omul pe scheletul unei vechi fabrici de mobilă. La o privire atentă, observi că dintre betoane, pe ferestrele casei trag cu ochiul la şosea, respectiv în curtea interioară, ramuri de copaci. Kunst Haus găzduieşte la propriu zece astfel de rezidenţi. Nu m-am întrebat nicio clipă de ce ar fi prins la public ideea lui 100ape, fiindcă sunt prea multe argumente pentru. Dar mă întreb, de ce n-a prins? Cine nu ar vrea o oază de verdeaţă în bloc sau la birou?! Lăsând dilemele ecologiste…

M-am îndrăgostit de un mort viu. Mort fiindcă din 2000 încoace se odihneşte preabinemeritat Acolo-unde-nu-mai-trebuie-să-reinventeze-frumuseţea (deşi am dubii, un om de-o a semenea vivacitate, cred că asudă până şi în rai). Viu pentru că eu n-am mai întâlnit un loc care să mă facă realmente să vibrez, să simt că eman viaţă prin toţi porii şi c-aş putea câştiga maratonul, tabagistă cum sunt. Explozia de culori, grădina cafenelei sufocată de plante şi flori, şapca maestrului într-un postament printre fotografii, aforismele agăţate pe pereţi – „Adevăratul nostru analfabetism e incapacitatea de a crea”, „Linia dreaptă e nedumnezeiască”, pajiştile de pe acoperiş, macheta complexului de băi termale, omuleţii caraghioşi reprezentaţi într-o acuarelă pe frunţile, burţile cărora scrie MEHR GRÜN („mai mult verde„, traduce muzeografa) câştigă orice pariu cu raţiunea – Hundertwasser e la fel de viu mort fiind, precum era când trăia.

Şedeam la o cafă pe terasa cafenelei Kunst Haus minunându-mă de cutremurul care se iscase în mine, căindu-mă că R. nu mi-e alături (el e şi mai verde) şi simţindu-mă ca-n plin Holi.

Kunst Haus e bineînţeles doar unul dintre proiectele lui Hundertwasser. A reconstruit / proiectat câteva zeci de clădiri, între care un incinerator, case de locuit, uzine, grădiniţe, toalete publice şi un complex de băi termale.

Mda, mai degrabă decât „iregularităţile necontrolate” şi bomba rogvaiv – deşi una fără cealaltă nu se poate – m-a cucerit gândirea clară, sănătoasă şi convingerea justeţei argumentelor lui F.H. Albumul pe care l-am luat cu mine de la muzeu o să ajungă soios şi ferfeniţit de-atâta răsfoire.

Apartheidul raselor ferestrelor trebuie să înceteze. Pentru că repetiţia consecutivă şi suprapusă a ferestrelor identice ca în sistemul grilaj e caracteristică lagărelor de concentrare.[…] Persoanei ce locuieşte în chirie trebuie să-i fie permis să se aplece pe fereastră şi să răzuiască zidăria până acolo unde ajunge cu mâna. Să i se dea voie să ia o pensulă lungă şi să picteze acel spaţiu exterior, astfel încât să vadă oricine din stradă că acolo locuieşte cineva care este diferit de omul încarcerat, înrobit şi standardizat de vizavi.  

Cred că am fost prima ce şi-a luat biletul la ora deschiderii. După tura de două etaje printre pânzele hipnotizante – cu mâna pe inimă, unele nu-mi ziceau o noimă şi totuşi, curios fapt, debordau o frumuseţe bizară, parcă ar fi avut interstiţii în care regăseai iar şi iar aceeaşi cheie: rupe-te de convenţii şi dă-ţi drumul în spirală ca pe-un tobogan – îmi dau o pauză, să mă uit la documentarul Hunderwasser’s Regentag  (zi ploioasă). Iau loc în cămăruţă şi zâmbăresc la germana cu accent de imperator a artistului – n-o să pricep o iotă, dar măcar văd ceva. Şi-am văzut – pe-o 100ape hoinărind în nudul gol cu un tablou la subsoară pe-o coastă a Noii Zeelande. Activism în epidermă, ce mai era de văzut?! :)

Hundertwasser vs. Gaudi

Cu arhitectura n-am idile, dar mi se pare o prostie să-l acuzi pe H. de-a se fi tras din măreţul catalan. Cred că difereţele sunt vizibile fără lupă. H. e un adept al ruperii formelor convenţionale (uniformelor mai exact) şi funcţionale şi al întoarcerii la iarba verde de acasă, pe când opera lui Gaudi pare mai degrabă organică, inspirată de sistemul digestiv al cărăbuşului, ba cochetează ades cu goticul. Ferestrele aduc a ochi de insecte, balcoanele a pleoape de hipopotami, iar Sagrada Familia pare un gigantic meticulos accesorizat castel de nisip ridicat de-un copil prodigy. Aş zice că H. e arhitectul florei, iar G. al faunei. :)

Mi-e jenă să spun câte ore m-am chinuit să pun pozele aici, n-a vrut şi n-a vrut. Deci, de vreţi le vedeţi pe Flickr.

* Porecla îmi aparţine, mi-a părut consonantă cu spiritul lui năvalnic. Adevărata semnificaţie a numelui kilometric a lui H. e pe Wiki. Şi câteva poze cu clădiri fericite. Aceasta e însă imaginea completă a casei vii, Grune Zitadelle.

Anunțuri