Etichete

, , , ,

Şi şedeam la gândit aşa cum se şede cel mai bine şi anume cu bărbia-n pod de palmă şi scriam în mintea mea despre “Medalia de onoare”, film de trecut pe lista cu obligatorii. Şi scriam că-i un scenariu trăznet, atât de realist că ţi se face pielea de avicola. Moşu’ care trăieşte într-un apartament de bloc înghesuit între mobile, goblenuri, lămpi şi reproduceri îngălbenite, un stereotip de apartament pensionăresc, cu baba lui cvasicochetă şi ursuză, numai medicamentele de inimă lipseau – nu i-am văzut să ia medicamente. Moşu’ ăla care enervează că se mişcă chinezesc de încet şi pute a ţoale spălate, mai bine zis clătite, cu săpun de leşie, moşu’ ăla care târâie zilnic după el o sacoşă murdară de rafie îndopată invariabil cu Actele, moşu’ care aşteaptă un veac să-i dea poştaşu’ o mie de lei, auzi, o mie de lei de parcă poate face ceva cu banii ăia – ai fi surprins, moşu’ care dă în surzenie când e întrebat de plata facturilor restante la întreţinere, moşu’ care nu şi-ar flexa principiile nici măcar de dragul băiatului emigrat în Canada sau al nevestii care nu-i mai vorbeşte de ani de zile.Victor Rebengiuc îl impersonează pe moş. Magistral – ăsta e singurul cuvânt potrivit.

Acest tataie banal şi invizibil primeşte răvaş de la Cotroceni că va fi medaliat, iar viaţa lui capătă o aură crepusculară, ireală chiar. Te miri cum – las’ că află el – nu mai e un pensionar amărât, ci un Om de Onoare, un erou al poporului. Contemplă înfoiat statuile reprezentând soldaţi – ăstea au fost ridicate întru cinstirea oamenilor bravi ca mine, zice moaca lui, şi de sub cojocul ponosit şi vechi răsare un Ion I. Ion nou nouţ şi inubliabil, un Ion despre care nepoţii vor citi în manualul de istorie. Statutul onorabil îi conferă puteri supramegapensionare şi iată-l pe bravul erou în faţa oglinzii, respectiv la ceremonia de investire, cum îi explică domnului preşedinte rolul său ca mandatar al asociaţiei de locatari: Deci noi plătim căldură şi nu ne încălzim. Deci trebuie să fie schimbat rotorul.

Şi cum şedeam io aşa şi gândeam la cât de expresiv şi veritabil este Rebengiuc cu argumentaţia minimalistă, predominant nonverbală, a omului simplu şi modest, îmi trece prin minte că mai există un singur actor care a putut să redea candoarea omului de la colţu’ neamului, Moromete, bre, bineînţeles. Şi caut în mediateca Google să văz cum îl chema pe actorul care zicea preciptorului

Dacă n-am, n-am. De un’ să-ţi dau?

şi să vezi tonterie, că actorul ăla fenomenal era tocmai Victor Rebengiuc el înşuşi, de-am râs şi cu curu’ de memoriile mele prăfuite. Călin Peter Netzer (regizorul), încă un nume de reţinut involuntar. Să nu vă uitaţi la trailer (ăsta de mai jos e teaser), că-i spoiler. Să vă uitaţi la film, urgentt! :)

Anunțuri