Etichete

,

Strângi între mănuşile groase un boţ de zăpadă, arată ca o lămâie. Îi dai drumul peste povârnişul înzăpezit şi aştepţi, din acumularea aceasta nu poate să iasă decât un bulgăre uriaş, nu perfect, dar în mod sigur rotund. În niciun caz nu va ieşi o lămâie uriaşă, există nişte legi ale rostogolirii haotice care determină boţul să se învârtă în aşa manieră încât jos să ajungă în formă sferică. Neapărat.

Cam asta se întâmplă cu partea luminoasă, rezultat evident al celor ce mi se întâmplă mie. Îmi pasă din ce în ce mai puţin. I’m not cut out for this shit. Sunt un om simplu în puii mei şi majoritatea lucrurilor pe care-am ajuns să le car după mine în fiecare zi nu mi se potrivesc deloc, mă trag la fund ca o ancoră scăpată accidental din lăcaş. Mă uit în oglindă şi văd un hipopotam purtând o tiară încrustată cu smaralde. De râsul curcilor. Nu ştiu ce naiba am, aş muşca din oricine îndrăzneşte să respire în preajma mea. Or fi hormonii pe care-i bag în mine ca să echilibreze ăilalţi hormoni.

Fi-miu m-a întrebat acum vreo câteva săptămâni de unde ştie el că nu este unul dintre cei care vor muri în accidente în zilele următoare. De ce naiba s-ar gândi un copil de 15 ani la aşa ceva? Am simţit cum mi se lichefiază sufletul şi se scurge pe gresia pestriţă din bucătărie. Am îngăimat nişte platitudini, nişte bălării, nu am putut să debitez ceva realmente optimist, încurajator. N-am putut.

Zic merci că am blogul, mai nou vin aici ca la o fântână cu apă vie să-mi clătesc faţa. N-aş putea să fac asta nici cu un terapeut, nici cu un prieten. M-aş uita în ochii lui şi aş simţi cum mă prăbuşesc în mărginire. Nu de asta am nevoie. Am nevoie de cer.

„Îmi închipui cîteodată ce-ar fi dacă cerul s-ar deschide și înapoia cerului n-ar fi decît o imensă oglindă. Ar fi groaznic. Ar însemna o mare pedeapsă: să ridicăm privirea și să ne vedem tot pe noi, în toată micimea noastră. Ce enormă singurătate. Și ce minune că cerul există nesfîrșit și opac. Ce speranță ne poate da chiar în noapte un petic de beznă. Ce șansă să te pierzi și să te uiți. Ce respirație de infinit.”

Din jurnal Oanei Pellea, împrumutat de la Crin.

Anunțuri