Etichete

,

Credeam c-am divorţat de Braşov prin 2000 şi ceva. Plecasem de câţiva ani la facultă şi când reveneam de sărbători în oraşul natal aveam o senzaţie stranie, sâcâitoare de alienare. Nici urmă de nostalgie sau bucurie. Mă întrebam cum naiba se poate ca un oraş atât de frumos să-mi pară atât de mărginit şi somnambul ca o gospodină care şi-a crescut conştiincioasă copiii, i-a trimis în lume să se înmulţească, iar acum, îmbrăcată într-un halat găurit, face integrame pe masa din bucătărie. Femeia asta a avut vise şi aripi, cine i le-a luat?!

Acum trei ani ani am rupt tradiţia mersului la Braşov de sărbători, devenise obositoare, prescrisă într-un mod elegant spus neplăcut. Mda, e fucked-up să te bucuri că nu mergi acasă, în general oamenii au relaţii trainice, măcar mimetic-sănătoase cu familia. Nu-i cazul meu, de ce şi cât să mă mai mint, deloc, nicio secundă. La noi nici mimetismul nu mergea. Şi nu, chestia asta nu mă face mai fericită, dar nici nu mă trimite pe planeta depresiei cum mi se întâmpla invariabil în trecut. Îmi trăiesc Crăciunurile şi Paştile într-un  confortabil  c’est la vie, gândind că pe cât sunt de ghinionistă (un termen total aberant; nu cred în ghinioane şi noroace) în unele privinţe, pe atât de bogată-s în altele. Pe toate nu le poţi avea.

Dar acasă nu-i doar casa ori ai tăi, sunt locurile care te locuiesc, locurile în care te-ai făcut mare. De la o vreme, când auzeam Braşov zbârnâia ceva în mine, ca o sonerie, ceva ăla pe care nu-l poţi extirpa oricât de departe te-ai duce. Nişte americani mergeau în oraşul meu, iar eu nu. Nişte străini incapabili să-l pronunţe pe ş, blasfemie curată. Trebuia să iau măsuri şi-am luat acceleratul. M-am întors, fiica rătăcită şi ingrată sub Tâmpa înzăpezită.

Poate c-a fost faptul că în loc să m-aştepte o gară mizeră, m-a întâmpinat vocea lui frate-miu care vroia să mă audă ajunsă bine. Poate zăpada ce dădea oraşului o aură de “afară din lumea urâtă”. Poate simpla conştiinţă a faptului că Braşovul e şi va rămâne al meu oricâţi americani ar primi pentru câteva zile şi nopţi, oricâte sărbători aş fenta.

Ca sub Tâmpa, nu-i niciunde. (Nici măcar la Austria.)

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri