Etichete

, ,

[…] Vizitiul îşi cam răsucea căciula, iar degetul tăiat părea că zvâcneşte. Zise hotărât:

–         Omu-i de la balamuc, să trăiţi. Io cred că el l-a îmbuşcat be cobilul ăla bălan, da’ nu vrea să recunoască. A şi răcnit: Nu recunosc nimic! Nu recunosc nimic!

–         De unde până unde, că nu era nimeni să-l acuze ca… ca la poliţie!

–         Ba da, io, l-am acuzat io, ca la boliţie l-am acuzat! Şi el: nu ştiu să trag cu buşca – auzi vorbă! – să-l ducem iute la sbital, să nu moară, n-am buşcă, nu ştiu unde am nimerit, nu înţeleg nimic, nu recunosc nimic, boate m-a lovit ceva la cab! E vinovat, să trăiţi! Da’ cu boieru’ cel bălan ce mai e, n-a murit?

Costache îl privi imediat pe vizitul cofetarului, cu atenţie:

–         De ce vrei să ştii?

Petre se fâstâci şi dădu un răspuns oarecare, cum că doar suntem creştini, nu băgâni.  Costache schimbă tonul şi-l ameninţă că, dacă tăinuieşte ceva poliţiei, o să ajungă la gros, şi din împietrirea de pe faţa lui Petre trase concluzia că n-a spus tot. Nu credea să fie ceva important, poate i-o fi luat vreun inel de pe deget sau aşa ceva, mai devreme sau mai târziu va ieşi la iveală.

–         Ce făcea când l-ai găsit, era treaz?

–         Stătea într-o rână şi belea ochii la cal cum se bişa, să mă scuzaţi vă rog, de barcă nu mai văzuse în viaţa lui un cal care se bişă. Io l-am găsit tocma’ când să mă bornesc înapoi, spre oraş. Abia se ţinea, mi-era să nu bice jos de be cabră, am zis că-i criţă. […]

Ioana Pârvulescu, Viaţa începe vineri

Anunțuri