Etichete

, ,

Starea aia dubioasă, vâscoasă, de bacterie anaerobă, aia care nu vrea să shrink to fit. Nici vegetativă nu-i poţi zice, căci plantele produc acolo ceva, seminţe, flori, parfumuri, mobilă… Cam aşa mă simt.

În fiecare zi am câte-o experienţă extracorporală – v-am zis că po’ să fac ingineria asta, nu? da, îs paranormală – cu care mă entertain şi maintain functional totodată. Ieri m-am ridicat deasupra puhoiului de la intersecţia magistralei 1 cu magistrala 2, Piaţa Victoriei – am un fix cu locul ăsta – într-o zi o să se întâmple ceva fabulos acolo, jur, şi m-am uitat la mine cum mă târam spre tren, o ţestoasă uriaşă şi lentă cum doar o fiinţă ce-şi duce întreaga avuţie pe umeri poate fi, moşmondindu-mă printre mii de androizi preocupaţi, fugăriţi, tensionaţi până în vârful vârfurilor. Ţestoasa dezlănţuită! Eram tare simpatică, zău.

Nu insinuez că aş fi specială, căci în fapt sunt la fel de speciala androidă ca orice om, dar. Dar am darul acesta nemaipomenit al decorporalizării. Iar tripul cu ţestoasa nu e vina mea, ci a lui Boghi. El mi-a povestit despre dezlănţuirea ţestoasei, reclamaţiile la el să le faceţi, deci.

O reprezentare grafică potrivită pentru angoasa care m-a condamnat pe perioadă nedeterminată la inactivitate şi spleen.

Cu menţiunea că în imaginea de mai sus m-aş afla precis acolo unde bulele se lipesc una de cealaltă, pierzând aşadar toată distracţia de-a vedea spectacolul printr-o lentilă convexă.

Mi-e dor de bună-mea, de mirosul de vreascuri şi frunze arse care se ridică în amurg deasupra luncii Dunării, de azima aburindă abia scoasă din cuptor, de coşurile de nuiele pline ochi cu struguri mustoşi, de prietenii care mi-s departe, de zilele de liceu în care nu-mi era niciodată dor de nimeni pentru că singurii oameni importanţi de pe Terra erau cei cu care chiuleam…. şi anticipat de soarele care în scurtă vreme va fi doar un neon pâlpâind hepatic în spatele norilor.

Partea bună a lui Răpciune e c-am descoperit The Catherine Tate Show. Tanti asta este absolut multilateral dezvoltată şi demenţială şi e demenţială fiindcă 1) are talent grămadă 2) respectă, strategic sau nu, o reţetă garantată a succesului în artă, respectiv: apelezi la memoria colectivă. (extragi de acolo acele amintiri/emoţii pe care le cunoaşte/le-a experimentat tot poporu’ şi om te faci!)

Anyways, pentru necunoscători, TCTS e un serial British tăiat felii pe scene din every day life a unor personaje such as băbuţa ipocrită şi zgârcită (Nan), dresoarea de câini campioni, snoaba băşinoasă (cacafonie necesară) etc. Cel mai mult îmi place Nan, cred că m-am uitat de şăpte ori la filmul cu dead telly şi tot mă cocoşez când o aud cum zice: whatta fuckin’ liberty! (Presimt că expresia asta o să devină clişeu pe la noi prin household.)

Mai am jumătate din Evanghelia după Isus Cristos şi 1 (una) zi până la deadline. God, I need a miracle!

Foto cu bubles de la eikongraphia.com

Anunțuri