Etichete

, , , , , , ,

Aici trebuia să se găsească o radiografie a Tropicului Cancerului, însă cum mie mi-o părut a fi scrisă pe aproximativ aceleaşi coordonate precum Tropicul Capricornului, mi-am zis să pun de-un doi în unu. Nu-i corect, căci doi în unu nu se poate fără ca unu să aibă de suferit. În cazul de faţă suferă tropicul încornorat, în care – mă mustră conştiinţa să admit – am găsit totuşi câteva pasaje care m-au încântat plus o perindare fain ticluită prin sistemul nervos al societăţii americane contemporane autorului.

Scriam acum câteva luni în pseudorecenzia la 0ºK a lui Adrian Schiop că o carte-i atât de valoroasă pe cât de mult te îmbogăţeşte întâlnirea cu ea. E fapt că, în context, cele două tropice au reprezentat – să mă exprim în termeni millerieni – o bucăţică apetisantă, respectiv două. Însă aici şi acum, din perspectiva libertinajului, Miller este, cum zice-o vorbă populară din cartierul Telep[1] al măreţului orăşel Făget, judeţul Timiş: pistol cu apă! Nu încerc să adumbresc aberaţiile metafizice ce însoţesc travellingul sexual şi gastronomic al lui Miller, dar există un dar. Câţi bani aţi da voi pe elucubraţiile despre deznădejdea fiinţării debitate de un individ al cărui unic scop declarat e apologia trupului? Eu niciunul.

Ce am învăţat între cele două tropice? Că Miller era alienat – join our club, dear. Că-i ghiorăiau maţele, fiindcă era un grandios comod – eufemism pentru putoare internaţională. N-o să mă convingă nimeni de contrariu, deşi recunosc că dintr-un punct de vedere e posibil ca Miller să fi (fost) muncit mai mult decât o voi face / voi fi eu vreodată. Totuşi omenirea ar fi trăit bine mersi şi fără munca ‘mnealui şi-s convinsă că domnul acuzat mi-ar da dreptate. Poţi fi liber de contracte sociale şi fără să fii căţea. Iar Miller o fost căţea, şi încă una nesătulă, în mai mult decât un sens. Şi apropos de căţeleală, căci coitul practicat de Miller nu poate fi numit altfel, căci altfel ar însemna mai mult decât e – şi nu e, simt iar nevoia să mă agăţ de-o vorbă din popor, de astă dată de provenienţă federală şi înstelată,  ce poate fi considerată cu tot aplombul cea mai cuprinzătoare recenzie a tropicelor milleriene şi anume: what the fuck?!

Şi în uatdăfacul ăsta am îndesat fiecare altă întrebare retorică născută în călătoria la tropice. Precum. Cine naiba n-are suficient fler să se prindă că-i mai dandy să faci foamea pe Champs-Élysées decât în Bronx? Cu ce mă încălzeşte să aflu că madam nu ştiu care îşi adora tufa de trandafiri? Şi ce dacă Miller şi-o abandonat prietenul în spital? Ţepe ne luăm fiecare, lepre suntem adeseori, şi? Şi aş putea s-o ţin aşa sute de pagini, dar închei cu. În general, la ce îmi foloseşte să amuşin mizeria umană ce face pasiunea lui Miller până-n cele mai purulente ori amorale detalii? Acesta să fie meritul lui Miller? Că ne-a zis că pământul ne rabdă şi javre să fim? Ba, mai mult de atât, se prea poate să trăim mult mai lejer decât individul oarecare cu bun simţ elementar, uniformizat până în vârful degetelor? Nu mi se pare. Şi am senzaţia c-am folosit greşit cuvântul merit.

Ce m-a jenat la scrierile lui Miller e că omul percepe şi redă ceea ce percepe mult prea diluat. Că filtrează cumva experienţele de nu mai rămâne nimic din ele. Că nimic nu-l mişcă atât cât să-l mişte. Cred că Miller n-o avut suflet, în sensul unanim acceptat. Şi asta nu-i atac, e compasiune.

Miller propăvăduieşte ruperea de rigorile relaţionării cu ceilalţi omiţând că există oameni, Foarte mulţi, care fără de ele ar levita ca un balon cu heliu scăpat din mâinile copilului. Iar ceea ce-ar simţi acolo sus, deasupra lumii, n-ar fi descătuşare, ci o presiune groaznică de-a urina şi – culmea! – să-şi dea drumul nu le-ar uşura deloc zborul, ci doar le-ar îngheţa gioalele.

Dacă Seinfeld e serialul despre nimic, tropicele-s filmul artistic în două părţi despre Maţe Fripte descheiat la prohab; în oricare situaţie îi aleg cu ochii închişi pe Kramer, Elaine, George şi omonimul – ei măcar au haz.

P.S. Sugerez ca lectura următoarei cărţi propuse la Cedele să se-ntâmple începând de la întâi a lui septembrie, astfel încât să rămână timp suficient pentru eventualele demonstraţii că heliumul e cât se poate de benefic sănătăţii spirituale. :)


[1] Colonia

Anunțuri