Etichete

Eu şi mama suntem apă şi ulei. Ne-a amestecat Dumnezeu una cu cealaltă, adică una pe cealaltă, deci mama pe mine. Străine să fi fost şi să ne fi întâlnit vreodată la un ceai ori pe bancheta unei clinici, ne-am fi privit circumspecto-dezaprobatoare fiecare croşetând în gând o traistă din minusurile celeilalte – atâta lucru ne adună.

De unde conversaţiile noastre se sfârşesc adeseori cu artificii ori cu vreuna bosumflată că ailaltă nu pricepe treburi clare cristal – care-i problema ei, o face dinadins?! Nu ştiu cum vine asta, căci dacă tot fac ordine ş-ar fi să aşez pe masă ce am mai bun şi să-i caut originea – vine de la ea…deci?

Deci ajunsesem la staţia terminus şi sună telefonul. Poate e Dido de vină, căci fredonează mereu când sună telefonul I haven’t ever really found a place that I call Home. Poate sunt prietenii noştri care pleacă departe. Poate e căldura asta fluidă. Poate e frate-miu care se mută dincolo cu tot cu nepoată-mea care nu ştie prea bine cum o cheamă, dar ştie să zică Cheo când dă de fotografia mea pe telefonul lui tată-său. Poate e faptul că azi dimineaţă m-am surprins gândindu-mă la ceva mizer şi mi-am zis: dacă oamenii şi-ar putea vedea în oglindă urâţenia sufletească, atunci oglinzile toate ar dispărea. Poate e o early middle age crisis. Sau, evident, poate e o sumă.

Era mama: unde eşti, mamă? Sunt la metrou, acum cobor. Să te sun pe fix? Da, în zece minute. Declic. Şi dacă asta ar fi ultima oară când o aud pe mama? Ultima oară când mama mea mă sună să mă întrebe unde sunt. Da, sunt conştientă că-i funebră ideea. Dar. Îmi vine să înjur şi nu m-ar ajuta la nimic. Îmi vine să generalizez şi asta e o alegere la fel de schiloadă. Dar. Cum să nu vezi cât de fragil şi incontrolabil este echilibrul (ha!) pe care-l numeşti pe nerăsuflate viaţa mea? Cum să n’auzi ticăitul?

Sunt un animal ingrat. Cer prea mult de la mama. Cer prea mult de la mine. Cer prea mult de la şefa mea, de la fiul meu, de la vânzătoarea de şosete, de la Dumnezeu. De fapt în momentul ăsta cred că orice e prea mult de cerut – chiar şi o şosetă cu aere de strecurătoare; ce drept am eu să cer când am atâta cer deasupra mea?

Aşa că am sunat-o pe mama să-i spun c-o iubesc şi să-i mulţumesc. Cineva s-o sune pe Dido să-i spună că e praştie. Acasă e mama. Mereu.

Anunțuri