Etichete

,

am simţit asta mai ales când am citit livada cu vişini a lui cehov să ai o curte chiar una mică modestă în care să-ţi începi dimineţile ştiu că m-aş lungi uneori pe iarba udă ca o pisică leneşă mi-ar fi frică de gângănii dar aş rezista preţ de un minut mi-aş zice nu fi toantă n-o să te omoare câteva furnici aş sta nemişcată ori poate aş mângâia iarba umedă cu buricele degetelor răcoarea boabelor de rouă mi-ar pătrunde prin hainele subţiri şi mi-ar fi bine şi frig totodată să simt pământul sub mine tăcut şi cuminte bătrânul ăsta care ne ţine pe toţi murdari şi sfinţi deopotrivă e un ion în mine nu l-a chemat nimeni dar el există şi vrea pământ nu râdeţi îi ziceam o dată unei cunoştinţe că nu-mi doresc să stau la casă care-i problema cu un apartament decent peste puţină vreme mi-am băgat pumnul în gură c-aşa-s oamenii vorbesc doar ca să se dezvorbească fumam o ţigară într-o curte undeva şi mi-am dat seama că în afară de aerul curat şi soare ori ploaie nu-mi mai trebuie nimic nici măcar nenorocita de ţigară ca să pot spune am tot

foto killerplants.com

Anunțuri