Etichete

Deunăzi m-am oprit la tataie – florarul care în ciuda celor probabil 83 de ani de viață, încă mai prestează coroane şi buchete de nuntă în coşmelia lui de florărie 3/1.5 m, printre stive de ferigi şi trandafiri de plastic. Mi-e tare drag, căci mereu zâmbeşte şi are o privire zglobie ce dezminte deceniile purtate pe omoplații aplecați. Mereu lasă la preț, iar când sunt nehotărâtă nu-mi recomandă crini imperiali, ci întreabă fatal de serios: pentru ce ocazie? Într-o vreme angajase o țoapă platinată şi acră să-l ajute. În perioada aceea, n-am mai cumpărat de la el; când vedeam mutra fermentată a madonei, nu-mi mai ardea de nicio floare. Probabil n-am fost singura dezertoare, căci țoapa s-a evaporat şi iată-mă-s iar la dugheană.

Deci tătăică mă ia în primire şi, de astă dată, n-apucă să mă descoasă, căci aleg repede nişte pălugi de flori, pe care nu ştiu cum le cheamă, dar par cele mai zdravene. îi precizez – ca de fiecare dată – că le vreau ambalate într-un celofan simplu – fără nimic altceva. Mă aprobă – ca de obicei – şi tot ca de obicei mă tentează cu ferigi. Las de la mine – ca întotdeauna – că mi-e simpatic în nevoia lui compulsivă de-a face buchetele by his own book. Aştept cuminte să pună feriga, când îl văd că apucă ş-un snop de mărar. Zic, no, lasă, că n-o fi foc. Le aranjează preț de câteva minute, apoi se agăță de două role de bandă lucitoare, taie vreun metru din fiecare, leagă cozile cu ele,apoi încrețeşte benzile cu foarfeca şi le poziționează cu mare artă peste tufa în care cu greu mai poți vedea altceva decât mărarul. Mă pufneşte râsul, dar nu crâcnesc nimic – măcar îs roz şi se asortează. Acum se supără tataie şi tre’ să mă duc să mă țigănesc cu negrii de la colț. Când să zic c-am scăpat, îl văd că apucă o fundă gigantică portocalie şi-o pune pleaşcă în mijlocul tufei. Situația e definitiv compromisă, nu-mi rămâne decât să mustăcesc la zâmbete în continuare. Tataie îşi vede netulburat de sarcini. Alege de prin stiva de chicioşenii un con argintiu pe care-l înfige peste cozi (să nu se vadă inestetic, moncherule) şi-apoi îl leagă zdravăn cu altă bandă. La final, înveleşte tărăşenia în celofan şi mai leagă o bandă – din fericire pentru simțul meu cromatic profund zguduit, deține doar benzi albe şi roz. Mi-a pus celofan incolor? Mi-a pus. Comentarii? Nix! Tac mâlc şi aştept răbdătoare să opereze cel de-al doilea buchet.

În timp ce tataie se mişcă molcom printre verdețuri,  mă gândesc cât de ieftine au fost florile şi că a pus o tonă de ornamente în buchetele ălea… Mi s-ar înroşi obrazul să-i dau doar 20 lei, cât mi-o cerut. Până termin de negociat cu mine cât să plusez, mă loveşte Ideea: Dacă se dă şpagă şi la florărie şi eu nu ştiut nimic?!? D-aia îmi mor mie mereu florile a doua zi după ce le-am adus acasă, că nu dau bir?! Jalnic.

Peste vreo juma’ de ceas treaba e gata, iar tataie zâmbăreț şi satisfăcut de parcă a aflat că de azi ‘nainte o să fie duminică zilnic. Când îi dau banii, îmi înapoiază mirat surplusul. Zic, lăsați c-ați muncit la ele, nu glumă. Mă aproape aprobă, c-o privire şuie care spune ceva de genul : cam înceată fata, săraca…

Foto: pbase.com

Anunțuri