Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nu, n-are nicio legătură cu maiaşii, nici măcar cu Nostradamus.

Da, are legătură cu artiştii a căror viziune transcede orice putere paranormală ori calcul ştiintific. Cel mai faimos e Jules Verne şi i-au călcat pe urme diverşi ale căror nume n-are sens să le înşir, căci nu ăsta e scopul. Partea tristă e că viziunile au involuat de la utopii la distopii, iar ce-o face tristă e că  lumile ştiintifico – fantastice şi-au pierdut coada, ca ursul prostit de vulpe. Respectiv. Nu-i nimic fantastic în puterea proştilor, ba dimpotrivă.

Concret. Ați văzut Idiocracy? Pariez că v-ați spus vouă înşivă, ca şi mine: eh, nu merge chiar aşa, or mai rămane pe lume măcar vreo câțiva care să scape turma. Contestabil.

De curând s-o născut încă un scurt metraj – după un volum de Kurt Vonnegut – care vorbeşte pe la Ploieşti despre idiotcrație, pe numele său de botez – 2081. Înfățisează o lume în care oamenii inteligenți poartă căşti ce le bruiază orice tentativă de procesare a informației, frumoşii măşti ce le ascund trăsăturile, iar cei puternici greutăți, astfel încât fiecare este egal cu cel mai prost, slab ori urât dintre ei. Lovely, huh?

Acum,  mai există o specie de artişti – de nişă – căci tare mult le place expresia asta, în rândurile cărora era cât pe ce să mă înscriu şi eu. Nu sunt cei ce creează cu stiloul, cu pensula, cu video –camera ori cu muzica, ci – în context devine înfricoşător – cu toate la un loc. De ce spun că-i de speriat? Alors, dacă o singură bucată de artă (melodie, carte, film, alege ce vrei) are puterea să mute ceva din tine, să preschimbe, ce se va întâmpla când combini toți stimulii? Un bombardament senzorial, biensur. Şi cum experimentăm lumea? Că veni vorba, Adrian Schiop descrie cum nu se poate mai fidel efectul ultim al unui astfel de bombardament în capitolul introductiv a lui 0ºK.

Tot nu v-ați speriat? Ok, uitați-vă la obiectele din jurul vostru. Da, începeți cu computerul. Acum întrebați-vă, apoi răspundeți onest: Aveți cu adevărat nevoie de toate aceste obiecte? V-au făcut ori vă pot face ele mai buni, mai deştepti, mai puternici şi mai ales mai vii?

Dacă vă năpădesc diverse scuze argumente, vă reamintesc că Jules Verne n-a avut nevoie nici de expresor ca să facă ochi dimineața, nici de toaster ca să mănânce, nici de computer să scrie, nici de balon să călătorească în spațiu, nici de maşina timpului pentru a ne supravieţui.

Da, e vorba de advertiseri. Ei sunt aşa-zişii artişti ai lumii noi. Ei sunt cei care ne spun în ce trebuie să ne scăldăm ca să ne f****, ce trebuie să purtăm ca să căpătăm un job baban retribuit corespunzător ş.a.m.d.

Vreți au ba să credeți cei mai mulți dintre noi trăim viețile unor personaje inventate de aceşti anonimi din spatele televizoarelor şi tejghelelor cu mostre gratis, iar lumea în care suntem, nu toți, dar noi toți cei mai mulți, egali cu unul cu celălalt e aici şi acum. Am experimentat-o ieri într-un shop Romtelecom decorat cu fețe zâmbitoare – pe pereți şi între ei, dinți albi şi strălucitori şi tricouri albastre atârnând pe roboțicile umane ce recitau afabil şi netulburat aceeaşi poezie fiecărui vizitator. M-a luat cu friguri în momentul în care holbându-mă siderată la uniformizarea din jur, m-am trezit că în cap îmi vorbeşte un personaj de desene animate – acum realizez, foarte asemănător Mihaelei, remember her?! – şi spune ghiduş, dar cu intonația potrivită: Cheltuieşte-ți banii cu cap! Întrebarea e: cu al cui cap?!

Că nu-mi ajunsese asta, în drum spre casă, coborând la metrou cu scara rulantă – dacă era una de beton, mi-aş fi împrăştiat neuronii pe ea din cauza şocului şi, tot ca-n desene, mi-ar fi sărit globii oculari de la locul lor – îmi pică privirea pe o vitrină pe care-i scris cu litere de-un stat de pui de om:

Diesel. Be stupid.

Aştept cu chiloţii dârdâinzi sloganul McDonalds, Be fat! You’re lovin’ it!, şi recomandările de la sfârşitul reclamelor la bere: Drink until you cannot think!

Numărând invers de la sfârşitul lumii către…

P.S. N-am pretenţia a-mi / a vă fi produs zguduitoare epifanii. Nici pe departe mesajul nu este mâncaţi din gunoaie (probabil ştiţi că sunt unii prin State care au făcut modus vivendi din asta). Sunt doar nişte chestii la care m-am şi probabil v-aţi gândit nu o dată şi pe care în ultima vreme le-am resimţit ca irefutabil Reale.

Anunțuri