Etichete

, ,

În martie am apelat un call-center din SUA (vorba vine, că mi-o răspuns o indiancă) să reclam o factură supraponderală. Domnişorica m-a rezolvat imediat, redirecţionându-mă către Accounting. Formez numărul contabililor, răspunde o damă şi zice că ea nu e accounting, nici accountable şi-mi dă alt număr. A treia încercare, a treia tipesă căreia îi turui problema şi îi dau adresa de mail, poate în scris ne înţelegem mai bine. După două zile de aşteptare, sun din nou. De data asta dau peste un domn care mă lămureşte ce factori au rotunjit facturica şi de ce. (intro: corul misoginilor)

Paragraful doi spune povestea fabuloasă a unei întâlniri cu un director de fabrică din Franţa, să zicem. În realitate e vorba de o altă ţară, la fel de europeană, dar aspectul ăsta e mai puţin important. În urmă cu două săptămâni am fixat o întâlnire cu numitul director pentru data de 23 luna curentă, ora 18:00, locul întâlnirii urmând a fi stabilit ulterior. Toate bune şi frumoase până în ziua Z, când persoana pentru care făcusem aranjamentul mă sună să-mi spună că secretara lui monsieur nu răspunde la telefon, deci s-a blocat întâlnirea. Pun mâna şi sun la fabrică în Franţa, unde dau peste un nene care mă informează că secretara e liberă, dar rezolvă el şi mă ţine la curent. Notre poule dans votre cour, că trece o oră şi ceva şi omul nu mai sună. Sun iar şi vorbesc cu un al doilea cocoş galic, care ia toate datele problemei şi se dă şi dânsul pierdut. Sun pentru a treia oară şi vorbesc cu o doamnă care zice să mă relaxez, problemele mele sunt istorie, vorbeşte ea cu secretara numărul doi a directorului şi revine cu un apel la mine. Daraua a început la ora 10:00 şi s-a terminat la 15:40, când, finalmente, am fost sunată de secretara doi, care, deşi incapabilă să vorbească engleză, a reuşit să-mi dicteze numărul unui Jean Luc pe care eu trebuie să-l sun ca să rezolv cu întâlnirea. Sun la Jean Luc care-mi explică iritat că l-a sunat domn directeur, iritat şi el, să-i spună că el nu e disponibil, deoarece n-a fost informat cum că ar trebui să se vadă cu cineva la data de la ora de, deci Jean Luc să preia găina moartă. Jean Luc se spală frumuşel pe mâini la mine în urechi, motivând că on such short notice, c’est ne pas possible. Mulţumesc beaucoup, lua-v-ar dracú.

Ok, alors, ce treabă au poveştile ăstea cu România? Exact.

Stând la o ţigară cu colegele de muncă si lamentându-mă despre incompetenţa nu a francezilor, a fost doar un surogat, ci a europenilor incriminaţi şi deloc români, una dintre ele face o remarcă absolut inestimabilă:

–         Dacă se întâmpla chestia asta în România… ştii ce s-ar fi spus, nu?!

Anunțuri