Etichete

,

*

în Braşov e un loc căruia noi, nativii, îi spunem simplu pe Tâmpa ori la panoramic după restaurantul omonim care ospătează deopotrivă sporadicii vizitatori extrasezon şi puhoaiele de turişti picaţi taman pe buză de sărbătoare nu-mi place locul acela transpiră comunism prin fiecare dală de beton gri prin feţele de masă în carouri prin chelnerii bătrâni plictisiţi cu ochi de pustnici de parcă bestia roşie s-ar fi refugiat în vârful muntelui să nu moară definitiv să-şi lase sămânţa undeva acidul dezoxiribonucleic îmi place dar să privesc de sus ca acum câteva seri în spatele unui geam cu urme de nasuri de arătătoare Bucureştiul de la etajul şase al unui bloc în care două lifturi septuageneare refuză să urce altundeva decât la etajele pare respectiv impare Bucureştiul despuiat de criză de dureri de praf de zgomot uriaşul centru de afaceri de pe 1 mai cu doar câteva birouri luminate din care oamenii au uitat să plece o crâşmă cochetă în care alţi oameni n-au uitat să vină o sală de sport în care cinci yoghini caută lotusul caută breşa locul acela în care te strecori doar tu şi cu tine de unde priveşti de sus ca un zeu zeflemitor hai trăiţi, să vedem aveţi curaj

*

de două săptămâni respir muncă visez muncă mănânc muncă şi cred tot muncă mai alaltăieri seară mi-am amintit de mine spunând oricui avea vrere să m-asculte cum că mi-ar plăcea tare mult să lucrez pentru un ong şi o spuneam aşa de parcă aş fi spus că vulpile sunt de fapt megacomputere sau că marţienii conduc America încă de la Washington încoace care Washington dealtfel tot de pe Marte  venise nu cred deajuns în mine foarte nasol colegii mei îmi spun că sunt norocoasă în mod normal postul meu nu trebuia să părăsească incinta mă suspectează de pile intervenţii şi alte mizerii iar eu mă gândesc God I simply can not screw this up this is definitely not a job this is almost everything there is

*

discutam despre noi oamenii şi despre nevoile noastre fiarele astea nesătule cărora din ce ce le dai mai mult din aia cer mai mult se înmulţesc viral cum îi bagi uneia ceva în gură cum apare încă o lighioană lângă ea e ca şi cum noi şi nevoile noastre n-am fost niciodată un tot un împreună ele au fost întotdeauna undeva la picioarele noastre cu gurile căscate hăpăind sonor povestea o colegă că e de un an şi ceva tot pe drumuri tot ce are nevoie încape într-un rucsac şi-n suflet chiar încape şi culmea ea tot plină a rămas

Anunțuri