Etichete

, , , ,

În ultima vreme am tot observat la căutările google ce trimit aici pe blog, că sunt români care vor să afle totul despre Bharat (numele indian al ţării).

Totul despre India n-are cum să ştie absolut niciun pământean. India e un continent şi nu ţi-ar ajunge nici o viaţă întreagă să afli totul despre el. Cum eu sunt una dintre norocoşii care au avut şansa de-a vizita locul faptei, îmi trecu azi prin minte să uşurez sarcina căutătorilor.

Am văzut trăit India pentru câteva săptămâni. Mai precis am petrecut o lună şi ceva în New Delhi, la un curs, şi câteva zile am vizitat Jaipur şi Agra. A fost o experienţă cum mi-e greu să cred că voi mai trăi vreodată – doar există o singură Indie – şi pe care am transformat-o ulterior într-un jurnal de călătorie.

În fine, dacă vă interesează mai mult decât informaţiile disponibile pe site-urile pentru turişti, puteţi citi jurnalul dând click aici. Primul capitol e un soi de prolog în două părţi pe care le puteţi sări fără regrete, tot cu un click dat la sfârşitul textului unde este indicată continuarea. Nota bene, scriitura conţine vreo zece fragmente şi încă nu-i gata. Sincer, uitasem total că trebuie să mai scriu şi despre Jaipur. So, to be continued.

Ceva poze făcute în India, găsiţi aici.

Drum bun! :)