Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Nainte de toate, locaţiaLost Society.

Clubul e vizavi de Cinema Pro, uşor de găsit şi el şi taxiul, de data asta la propriu, de după. Decoruri şi mobilier – impecabile. Personalul afabil şi îmbrăcat ca la carte, ceea ce-i très chic, fiindcă-ţi lasă impresia de high society fără să-ţi rupă buzunarul pentru asta – cum se va vedea în cele ce va să vină. E bine de ştiut că găzduiesc regulat evenimente diverse, stand – up comedy, karaoke, petreceri tematice etc. Par example: săptămâna aviatoare cântă la ei tocma’ domnu’ pe care-l iubeşte femeile şi e moarte după el. Apropos de femei, cele cu cu apetit pentru licori se pot răsfăţa până la dezmăţa de 8 martie în free bar -100 paralei intrarea. E evident deja că le fac promo – le fac pentru că m-am simţit foarte bine la ei, prin urmare merită.

Surpriza

Când am ajuns la “ghişeu” să plătim biletele, ne-am confruntat c-o situaţie cum probabil nu prinzi de două ori în viaţă, respectiv erau mai ieftine decât anunţate – 40 lei. Săru’mana.

Alte nedureri de buzunar

La un club care arată precum Lost Society, te aştepţi să fii taxat cu asupra de măsură. Ei bine, nici preţuri de terasă din Costineşti n-au, dar nici nu plângi cu meniul în braţe şi cu apa plată în stomac. Regular prices: 8/10 lei suculeana, 15 lei alea tari, ~ 20 lei ceva papa.

Compania cu epifania

De menţionat pentru că aseară, stimulată de Dan Teodorescu, am avut o epifanie. Am fost la concert cu două prietene, care au venit însoţite de doi masculi pe care nu-i ştiam. Unul dintre ei e genul pe care nu l-ai recunoaşte a doua zi pe stradă, fiindcă fix atâta personalitate are, al doilea e ăla pe care sigur l-ai recunoaşte, dar cel mai probabil nu te-ar recunoaşte el pe tine, căci pur şi simplu nu dă doi bani pe cei de la care nu poate obţine niciun profit. Ăsta, al doilea, să-i zicem Titi, a păstrat toată seara un echilibru precar între ridicol şi haios.

De ce ridicol? Pentru că Titi se străduia vizibil, penibil şi futil să ne arate  cât de şmecher e, treabă care includea ocazional a-l umili pe individul nr. 1, căruia nu-i permitea nici măcar să emită o propoziţie dezvoltată, tăindu-i macaroana cu formula magică: Hai, lasă asta! De notat că personajul unu şi Titişor se aflau şi ei la prima vedere.

De ce echilibru precar? Pentru că namila de 2 m şi 117 kg pe ghicite, n-o ţinut la băutură, iar de la un moment dat, cum zice Biţă-n cântec, tot ce spun acum uită până mâine, vorbeşte vinul pentru mine

Treaba cu epifania. În introducerea piesei Un sfârşit e un  început, Dan Teodorescu ne-a informat, citez, adolescenţa începe la 40 de ani. Am râs laolaltă cu publicul, dar am râs cam din inerţie, adică tâmpeşte. Abia mai târziu mi-am dat seama că aveam un specimen de adolescent in his barely fourties (Tití biensur) chiar lângă mine. Mereu m-am întrebat de ce dracu’ oameni care sunt vădit interesanţi, realizaţi, cât se poate de OK, se trec pe ei înşişi, dar mai ales pe nevinovaţii din jur, prin astfel de ordalii – mascarade acompaniate de claxoane stridente pentru a(-şi) afirma / proba iară şi iară existenţa. Eh, răspunsul e deja evident – oamenii ăştia, sărmanii (eu una îi compătimesc sincer), mor adolescenţi. Sunt atât de dependenţi de fărâma de atenţie pe care-o capătă umflându-se în pene, vorbind tare, înjurând la fiecare două fraze, inventând poveşti, umilind pitici, încât n-ar renunţa la ea nici în ruptul vârstei a doua. Trist, zău.

Şi … în sfârşit … Concertul!

Îmi place Taxi, mai ales pentru că-mi place Dan Teodorescu. E genul de personaj care reuşeste, spre deosebire de Titişor mai sus disecat şi eviscerat, să cucerească audienţa doar cu cheiţa agăţată de ochelarii fumurii şi prin inteligenţa fină ce transpare din versurile melodiilor trupei. Eram sigură că el scrie textele (pare suficient de neobişnuit încât să potrivească cu graţie cuvinte aparent nepotrivite) şi azi mi-am validat siguranţa aruncând un ochi pe website-ul Taxi. Asta ca să nu aduc aminte de vocea, care pentru mine cel puţin, e de domeniul nonverbalizării (gură cască ochi beliţi).

poza e dark, pentru era foarte proastă calitativ şi dacă mai bună n-o puteam face, mi-am zis s-o fac de oaie :D

Aseară, Dan şi colegii taximetrişti nu doar mi-au confirmat aşteptările, le-au şi depăşit. În primul rând pentru că sunetul a fost realmente cristalin şi apoi pentru că am auzit de la ei precis ce ascultasem pe înregistrări. Ceea ce dovedeşte, dincolo de îndoiala rezonabilă, că nu se joacă prea mult cu butoanele în studio, deci merită o pălărie ridicată. Ba că au şi-un chitarist preapriceput. Alors, chapeau.

În rândul 19 (cf. editorului de text) am auzit o piesă foarte bună – şi care a avut cea mai mare priză la public – pe care n-am găsit-o pe net şi nici pe vreunul din albume nu figurează. Se cheamă Citez din Tupac şi aveţi o bucată din varianta bisată, recte varianta în care Dan s-a prăbuşit epuizat pe scaun – tot concertul a ţinut-o numa’ într-o dănţuială, zbănţuială şi ţopăială.

Per total, artiştii cu taxiul ştiu să facă show, mai cu seamă ăl cu stea, pardon – cheiţă, în frunte, pardon, ochelari. O fază tare din concert o fost prezentarea piesei în care bărbaţii trebuiau să-şi probeze bărbăţia. Masculii din trupă au părăsit instant scena, spunându-i lui Dan: cântă tu, bă, p-asta cu fata aia de lângă tine!

Punctul culminant a fost confruntarea cu fundul lui Teodorescu, care s-o urcat la noi pe masă, să dea tonul la Câinele comunitar şi – cred io – să-i dea niţel peste/ pe la nas lui Titişor, care, deranjat fiind de faptul că în sală existau cel puţin doi showmen, comentase excesiv şi obraznic către Dan toată seara. :D

Epilog

Inevitabil m-am transformat într-o veritabilă fană Taxi şi implicit, în vânător (că vânătoare dă cu logaritm) de concerte ale lor.

Anunțuri