Etichete

E trecut de 12 şi tot familionul, inclusiv papagalul, a tras pe dreapta în lumea viselor. Eu refuz să pun punct zilei ăsteia. A fost o zi tare faină, printre altele, pentru că mi-am revăzut o veche şi dragă prietenă. Ne uitam la nişte poze cu zâna şi mi-a trecut prin minte că ea habar n-are că e una dintre cele mai bogate femei care-au trăit vreodată. Autocaracterizare 3 în 1: şomeră cu laptop. Şomeră nu-i, dar tremură ca tot românul alintat de briza crizei. Ceea ce nu (cred  că) ştie despre ea însăşi: este probabil unul dintre oamenii cu cei mai mulţi prieteni din lume. Prieteni ca în Prieteni, nu ca în cunoştinte; vorbesc de oameni care i-ar fi aproape în eventuale şi inevitabile zile negre. Are o personalitate electrizantă, bonus la ochii albaştri şi râsul molipsitor.

Într-o seară, demult, aveam sufletul pulbere. O cunoşteam pe M. de două, trei zile. Mi-a spus aşa într-o doară, de parcă ar fi zis ce zi călduroasă: hai să dormi la mine în seara asta. Am dat gata o sticlă de vin, un sac de poveşti ş-am suit într-un tren ce avea să ne tot ducă vreo şapte ani, poate mai mult. Din când în când mai cobora câte una dintre noi singură în vreo gară anonimă, însă într-un târziu ne regăseam în acelaşi tren cu râsete şi saci de poveşti fără fund.

Azi a amintit de-o prietenă care de sărbători a petrecut câteva zile la ea. De pe lângă cuvinte am înţeles că prietena avea ceva probleme şi, punând cap la cap atâtea poveşti asemenea, am mai înţeles ceva. Numele de alint, zână, nu-i deloc arbitrar în ce-o priveşte. M. e o zână a vagabonzilor cu casă, a celor care au nevoie de-o seară, două, departe de vieţile lor, cu o sticlă de vin şi un sac de poveşti, de un prieten care poate să râdă în hohote de el însuşi şi de Bau Bau, oricine ar fi el. Nu contează că M. nu ştie aproape nimic despre ei ori că poate nu va afla vreodată de unde vine ori unde se duce sacul cu poveşti, contează doar acum.

Ne-a prins într-o zi nepotu-său, când ne pusesem pe-o sticlă de ceva tare şi râdeam de tot ce ne ieşea pe gură ca două pupeze, şi ne-a zis: nu sunteţi zdravene, pe voi dacă vă lasă omul o săptămână să ciorovăiţi, mai cereţi una.

Cel mai tare am “urât-o” pe M. acum câţiva ani, la mare. Cu vreo două zile înainte de plecare, mi-am rupt complet un canin într-o bucată de bacon dintr-o pizza mexicană. După prânz, cu stima de mine ştirbă şi cu M. muşcându-se de buze să nu moară de râs, lipăiam către plajă. Din ce îi spuneam să înceteze, din aia râdea mai tare. Evident, de fiecare dată când deschideam gura, eram irezistibil de fermecătoare. Şi tot aşa până la punctul în care s-a aşezat pe vine, căci nu se mai ţinea pe picioare de râs. Pe mine m-o pufnit plânsul şi m-am întors în cameră. Pe urmele mele, s-a întors şi M şi, încercând să pară serioasă, deşi încă o încercau hohotele înăbuşite, mi-a zis: Hai, măi zână, uită-te şi tu în oglindă să vezi cum arăţi.

Vacanţa aia la mare e de departe una dintre cele mai faine amintiri împreună. Într-una dintre seri, ieşite la disco, am poposit în Captain Mondy’s în Jupiter. Pe la miez de noapte un uriaş insistent, cu meclă de condamnat, ne tot dădea târcoale. Ca nişte cenuşărese veritabile, ne-am fofilat pe nesimţite şi-am agăţat primul taxi care ne-o ieşit în cale – o caleaşcă trasă de cai. Pentru câţiva galbeni în plus, birjarul a bat bice armăsarului şi-am gonit în ropot de copite şi râsete către Neptun. Între timp, căpcăunul păcălit căruia de voie de nevoie îi dădusem numărul de mobil, ne suna necontenit.  Când ne-am văzut bine – merci în cameră i-am răspuns. Păsărică, pentru tine aş muta munţii din loc, ţi-aş pune inima şi cardul la picioare. Combustibil pentru râs până în zori.

Dragă M, Clubul Vagabonţilor Cu Case te salută şi-ţi mulţumeşte. Dedicaţie, hitul care ne-a obsedat vara aceea:

Anunțuri