Etichete

, ,

?Ştiţi bancu’ ăla cu “Nu sunaţi, ies eu din când în când”?

?Nici eu, dar am memorat sintagma, că-i faină şi se asortează cu ceaţa care precum turcii mă-nconjoară şi George nu mai vine?

?Decupezi scrisori de intenţie, le bibileşti, eşti deosebit de entuziasmat de această remarcabilă oportunitate, fabulezi, mai ştergi câte un paragraf, hai că prea exagerezi, mai adaugi unul dincolo, îţi lipeşti poza pe siviu, ţi-o dezlipeşti ce mama naibii doar nu aplic pentru topless assistant, te mai sună cineva de pe număr privat, îţi sare inima ca o minge proaspăt umflată, poate sunt Ei, vezi faţa de câine bătut a lu’ Lionel Ritchie care gângureşte în locul tău hello, is it me you’re looking for? E mama iar (iar!), se face că te întreabă ce-a făcut Unirea Urziceni cu Sevilla (dacă ai o mamă microbistă ca a mea, dacă nu probabil o să te întrebe dacă ai mâncat, dacă ai fost la dentist, dacă ţi-ai/i-ai luat medicamentele ori alte treburi d-astea materne), se face că-ţi povesteşte despre doctorul la care a fost săptămâna trecută, se face multe altele şi toate doar pentru ca înainte să închidă să-ţi arunce, aşa într-o doară: şi ai ceva veşti?

?Sigur că ai, dar nu vrei să spui la nimeni, sâc! Hai să vedem ce-o să faceţi! Mai ales ţie, mamă. Hai, mai perpeleşte-te niţel. Creierul are nevoie de tonice, astfel se usucă şi se resoarbe.?

?Nici vorbă de uşa aia imaginară împodobită cu lacăte ca un pom de Crăciun decorat de un obsesiv compulsiv, în care căreia stai cuminte şi aştepţi tot cuminte “Nu sunaţi, ies eu din când în când”, cu Lionel Richie rebegit de frig lângă tine, cu mustăcioara lui neagră presărată cu promoroacă… Helloo.?

?Nici nu se pune problema să pui mâna pe telefon şi să zici, auzi, madam HR, dacă la voi merge treaba la fel de repede ca procesele de recrutare, nu ieşi, mai trec eu din când în când. Îhîm.?