Etichete

, ,

Ultima zi de concediu, întâia zi de rutină, ce fericire sublimă.

Am petrecut o săptămână încheiată la nasturi la câţiva kilometri nord de Dunăre, acolo unde copilăria mă cheamă ca o fată morgană, ori de câte ori oraşul începe să mă strângă dincolo de suportabilitate. Cum să fie? E o altă lume cu alt ritm, un ritm ce se îngână cu tremurul sufletului meu, pe care n-am reuşit să-l întâlnesc decât în puţine alte locuri.

Unul dintre ele e Sighişoara sau Segesvár sau Schässburg, oraşul în care ne-am petrecut mare parte din a doua jumătate de vacanţei. Un Segesvár – nu ştiu de ce prefer varianta maghiară – nefestivalier, cu uliţe înnămolite de muncitorii care repavează centrul cetăţii, cu ghizi localnici vorbind despre minunile sutelor de ani de cultură şi istorie cu lumină în ochi şi nesaţ, cu turişti mexicani, polonezi, germani, greci, spanioli şi cu noi fermecaţi de bătaia cristalină a ceasului din turn şi de liniştea ireală ce se insinuează după a zecea bătaie din noapte, de parcă zumzetul oraşului s-ar topi o dată cu crepusculii ultimi. Nici greierii nu îndrăznesc să întrebe cum aşa…

turnul cu ceas din piata cetatii Sighisoara

turnul cu ceas din piata cetatii Sighisoara

Probabil o să le încropesc din frânturi veşminte pe măsură…

Deocamdată, bine v-am regăsit. :)

Anunțuri