Etichete

E 11:12, încă n-am voie să fumez, ca un cur. Într-o zi ca asta aş fuma până la leşin, uite-aşa pentru că pot şi vreau. Uite aşa. Dar nu fumez, fiindcă sunt o fiinţă raţională, iar fiinţele raţionale nu se lasă momite ca nişte vite. Fiinţele raţionale se cenzurează ca şi cum ele însele le sunt cel mai mare duşman, căci ele le sunt.
Implozii după implozii.
Cum naiba să pui cap la cap o gândire sănătoasă – ce dracu’ o însemna şi asta – când eşti într-un nesfârşit război cu tine însuţi şi culmea ş-al dracului de frustrant e că majoritatea bătăliilor au la bază nişte tâmpenii puerile, nişte pseudoconflicte interne ale căror soluţii le ştii de la început, dar p**** mă-sii, tu eşti fiinţă raţională şi ai for interior. Trebuie să parlamentezi, doar n-oi sta faţă în faţă cu tine însuţi să taci ca boul sau să te aprobi robotic: – Ne dăm demisia? – Sigur că da! – Bine. Mâine? – O alegere nemaipomenită. Mă duc să fumez.
S
Sp
Spl
Sple
Splee
Spleen.
O tulpină de spleen insidioasă ca o ură încapsulată de care îţi zici că nu-ţi pasă, că deşertăciunea e la fel de bătrână ca nebuloasele, îţi zici că ai un suflet, unul singur pe care n-ai de gând să-l cătrăneşti cu orice dejecţie. Chiar n-o să faci asta. Apoi zici ia, mai duceţi-vă toţi dracului!, iar pucioasa ţâşneşte precis din locul în care credeai c-ai păstrat curăţenia. Ca sa vezi surpriză.
Control. Autocontrol.
Chestia aia raţională care se termină acolo unde începe spleenul. Însă o oarecare defulare nu te opreşte, căci mai ai o duzină de monştri raţionali în tine. Te mişti în continuare în silă în virtutea inerţiei în oraşul pierdut întruna în speranţa că în loc de în loc de în loc de în gol în m***** mă-sii.

Nu eşti de acord cu statutul de fiinţă raţională, căci după tine n-ai nevoie de nimic altceva decât de instinctul de conservare şi organe de simţ. Ce naiba să faci cu o unitate de procesare care lucrează cel mai fervent când dormi? Ce să faci tu cu o budă, cu un fermoar, cu o diplomă, cu o rugăciune, cu un prăjitor de pâine, cu un supraeu, cu o mireasă, cu o fobie, când unica realitate ce te pătrunde până-n miez e simţirea?
Cogito ergo sum un rahat.
Simt, deci exist. Restul e timp irosit.

Anunțuri