Etichete

, , , , , , , , , ,

Un trip e o reverie pe care-o capeţi de la cineva ori, în caz de forţă majoră, ţi-o fabrici singur, că doar de-aia porţi pe umeri zi şi noapte treaba aia care se numeşte cap.

Cum se fabrică un trip? Te lungeşti pe masă, linoleum sau ce ai tu la îndemână, închizi ochii şi îţi imaginezi un ceva sau un cineva, sau pe-amândouă, care are capacitatea de a-ţi alunga din minte toate gândurile mundane şi murdare care nu-ţi dau pace. Poate să fie un cal alb cu stea în frunte, poate să fie mama scuturând covoarele, poate să fie Hawai cu umbreluţe colorate şi mulatre nude, poate să fie un tort cu frişcă şi căpşuni, ca să n-o lungesc excesiv va fi exact ce vrei tu să fie, pentru că e trip-ul tău personal şi nu poate să-ţi f@*ă nimeni filmul.

Eu, de exemplu, am un trip cu o câmpie cu iarbă verde crud, înaltă cât un om – cel mai tare m-am apropiat de trip-ul ăsta în copilărie, când tataie, Dumnezeu să-l ierte, ne-a lăsat pe mine şi pe vară-mea să dormim în bătătură, că nu ştiu ce boacănă monumentală făcusem, iar noi ne-am găsit drept culcuş plantaţia de tomate, în care ne-am lungit pe două preşuri ţesute la război ş-am încercat în zadar să punem geană pe geană pentru câteva zeci de minute, în timp ce flota aeriană de tânţari şi alte zburătoare înfometate ataca frontal. Deci, stau tolănită în lanul de iarbă şi urmăresc norii cum se fugăresc bezmetici pe cer… şi e linişte, linişte perfectă.

Cristina are un trip cu trei urşi polari şi

Îl are mai ales atunci când heroina ia în stăpânire mansarda şi evacuează forţat fiecare jigodie care s-a aciuat acolo.

Cristina nu-şi cunoaşte părinţii. A fost crescută de o mătuşă de la care-a fugit de puţină vreme, pentru că femeia e acum în spital, iar ea a rămăsese doar cu sor-sa vitregă  şi cu unchiul căruia i se scurgeau prea des ochii pe sânii ei. Acum stă cu Glonţ, iubitul care are grijă ca fata lui să nu ducă vreodată dorul ierbii, aşa cum mi se-ntâmplă mie uneori – nota bene, iarba mea şi a Cristinei seamănă doar fonetic. Un NU definitiv şi irevocabil drogurilor.

În general, exceptând tripul cu urşii care face toţi banii, viaţa Cristinei e la fel de plină ca seringa folosită de lângă salteaua pe care ea şi Glonţ îşi consumă bateriile. Oare ce s-ar întâmpla, dacă mama ei, a de i-a dat viaţă, ar veni pentru un week-end la Bucureşti? Că doar n-a pus piciorul aici de vreo douăzeci de ani, de când a plecat să-şi caute filmul ideal în Spania, sora ei zace grav bolnavă într-o unitate sanitară oarecare, iar pe Cristina nici n-ar recunoaşte-o, dacă s-ar întâlni întâmplător…

weekend cu mama

Eh, asta n-aveţi decât să vedeţi în Week-end cu mama, deoarece eu nu strivesc corola de minuni a filmului românesc. Ca să nu ziceţi că exagerez, argumentez cu spusele unui clasic în viaţă:

–         Zău, ai noştri cineaşti nu mai ştiu să facă filme proaste?

‘Nainte să închid Cuvântul, subliniez o coloană sonoră cum rar mi-a fost dat s-aud într-un film românesc (iar trebuie să citez clasicul anonim: Când te uiţi la filmul ăsta, ţi-l poţi imagina pe producător aruncând cu miile de euro împrejur: asta pentru piesa de generic, asta pentru scena cu urşii, asta pentru rătăcirea prin pădure…) şi mă înclin  către echipa de producţie, mai ales către regizorul Stere Gulea şi actorii: Adela Popescu – Cristina, Medeea Marinescu – mama, Ion Sabdaru – unchiul, Andi Vasluianu – Johnny, Gheorghe Dinică – bunicul. Pe Tudor Aaron Istodor alias Glonţ o să-l rog să mă ierte de astă dată, a fost realmente eclipsat de Adela.

P.S. După ce termin cu bloguiala, îl mai văd o dată, mi-am făcut poftă. :))

Anunțuri