h1

Prin gaura cheii

Partea luminoasă e o utopie, la fel ca oraşul ideal, prietenul sau şeful perfect. Cine se aşteaptă să găsescă aici floricele, decență şi voie bună inepuizabilă, este cordial invitat să îşi ia un scaun şi să tragă biblioteca lângă el, că are de stat.

Partea luminoasă mi-s eu în cuvinte şi culori, dar mai presus, sunt eu în alte şi alte instantanee . Iar eu sunt capricioasă, flămândă de nou şi de altfel. Din cauza asta, din gând în când, blogul o să-şi schimbe mutra. Vor dispărea file şi vor fi înlocuite cu altele noi – nu, nu hainele noi ale împăratului :) , cum s-a mai întâmplat deja, vor fi redenumite locuri comune şi o să-i desenez mustăți şi ochelari cu pixul – pentru că n-o să mă mai încapă şi pentru că pot.

Am început să scriu pe blog cu intenția vădită de a promova una, apoi mai multe inițiative, unele personale. A fost modul meu de a mă scoate pe mine din letargia unui a fi familiar şi familial şi a fost totodată o lecție, două, trei despre cum se poate face din rahat bici să pocnească – nu. Unele stări de fapt n-au să se schimbe niciodată, oricâte intenții bune ar gravita în jurul lor, iar pentru altele, nu suntem încă pregătiți. Asta nu înseamnă că sunt blocată tot jocul în pătrățelul Cinic până la moarte, nici că nu (mai) cred  în schimbare, ci doar că am foarte multe lucruri de învățat. Primul e răbdarea, de care am mai zis şi prin alte locuri, restul nu-şi au locul aici şi acum – pe gaura cheii poți să vezi fix cât îți permite gaura cheii. :)

Alors, pentru moment, partea luminoasă renunță la atitudinea bătăioasă, vijelioasă, impetuoasă etc – încerc să cred ce spun, dați-mi un pic de credit – şi purcede să se relaxeze, să intre în comuniune cu spiritul ludic al blogosferei, să îşi dea câte o preameritată pauză (vorba aia, pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese), în esență să facă ce-i place cel mai … să scrie mult şi – cu ceva inspirație – bine.

Politici luminoase:

‍‍☼ nesimţirea e inacceptabilă full stop

☼ schimbul de link-uri e exclus

☼ la fel replicile “redactate” după modelul “cf, bn? eu vb k tn, d c nu rasp?”

☼ comentariile care conţin link-uri sunt admise doar dacă referinţele au legătură cu subiectul articolului

☼ numele de marcă mutilate – precum MacDonalds – întâlnite în blog au ajuns în halul respectiv, deoarece partea luminoasă nu promovează consumul

☼ ajungi în blogroll dacă te dovedeşti mai luminos ca mine, ieşi din el în cazul în care promovezi valori/atitudini la care eu nu ader; blogroll-ul reflectă o legătură între mine şi cel recomandat; când legătura/ile se dovedesc prea subţiri ori insuficiente, dispare link-ul, magic. nu, absolut normal, aşa se întâmplă şi în viaţa de dincolo de blog, unii oameni nu ne mai “vin” de la un moment dat ori noi lor.

☼ tunete, fulgere, fursecuri şi tutun sunt aşteptate la unuplusunu la gmail.com

Scrieti un comentariu