Mai (puţin) luminoasă

Dacă nu ai nicio problemă cu faptul că plagiatul este ilegal, poţi copia aceste texte fără a menţiona autorul.

iubirea era un bărbat înalt uriaş

azi dimineaţă am văzut cea mai frumoasă iubire

din ultimii ani era un bărbat înalt uriaş

cu ochelari negri de soare şi vestă de piele peste tricoul

alb o ţinea strâns de mâinile amândouă

cu o mână o soţie cârlionţată, cu cealaltă o copilă

împleticită de somn

erau tineri frumoşi şi se făcea că împrejurul lor dansa

bezmetică iubirea ca o ţigancă beată de fum şi de vin

nu vreau să zic că f-ul fericirii vine de la familie de la

fidelitate pentru că uneori f-ul ăsta

poate izvorî din palma unei prostituate care

dezmiardă în zori un chip adormit şi necunoscut sau

din inima unei măicuţe ce te petrece cu privirea

într-o răspântie de unde nu ştii dacă pleci ori soseşti

nu vreau să zic că dragostea are reşedinţa în

vreun loc anume pentru că e o chestie de minimă

cultură generală faptul că ea

e o pasăre călătoare

şi că nicio vrăjitoare nu poate vedea

în nicio damă de pică în nicio ceaşcă de cafea

ciobită unde va poposi

nici când

vreau să zic că de la masa unei cafenele se uita

la iubirea dansând ca o ţigancă beată o femeie

a cărei credinţă pierise în urmă cu câteva zile n-o petrecuse

pe ultimul drum pentru că atunci când îţi pierzi credinţa

nu-ţi arde de ritualurile strămoşilor o dai simplu dracului

şi-ţi vezi de viaţă ca şi cum ar mai avea rost

se uita la bărbatul uriaş cu ochii ascunşi şi cu iubirea

încălzindu-se în palmele amândouă şi în privirea ei

pâlpâia tremurând o umbră de suflet

ca o

lumânare

Furtună în larg

nu am îndeajuns de multe mâini să cuprind
tot ce mă cuprinde
îndeajuns de multe guri să sorb

vine o vreme în care mintea parcă ţi se lărgeşte
ca un obraz de mare pe care
plutesc nestânjenite toate cândurile şi deceurile
erupte din adânc
iar eu

cineva ar trebui să anunţe înalta curte
ordalia asta nu e pentru mine
chiar nu ştiu să înot
şi în plus
nici măcar nu mai sunt aceeaşi

întocmai şuşoteşte a nerăbdare mulţimea flămândă
întocmai

_________________

The love express

trenul acela nu avea aşteptări
ca toate trenurile
trenul acela avea o fetiță cu ochi albaştri şi fluturi
foarte mulți fluturi tăcuți şi frumoşi
trenul acela era în mine
surâs

pe un peron orb de soare
tu fumai nervos
serios
arătai exact ca un
.
la mijloc de viață

trenul acela a ieşit firesc de pe şine
muşcând buzele fierbinți ale oraşului
păşea docil pe urmele tălpilor noastre
ca un pretext
i-au căzut toți fluturii pe aripile Timişoarei
s-a oprit mirat între arborii de magnolii
îi tremurau prea tare genunchii
şi se gândea că
era ceva în neregulă
de unde atâta strălucire
oraşul nu existase până atunci
îl născusem noi doi
să avem un loc magic în care
să ne ținem de mână
aievea

epilog
în ochii albaştri ai unei fetițe fluturi…

_____________

Catharsis

scârţâie o vioară din coarde umede
solilocviu pentru pustiu
oraşul e viu
i s-au uscat doar rădăcinile
şi câteva vise ordinare

dumnezeu pictează
geamul plâns cu ramuri negre
avatar cu ciori şi-o pereche de jeanşi
spânzurând
livizi şi grei
rigor mortis

prin măruntaie se scurge ploaia
sânge surd incolor
aşa oxidează durerile
mâine vom transpira
tot jegul din noi

__________________

Chestii esenţiale

e esenţial să mori

de câteva ori în viaţă altfel

cunoscuţii tăi vor crede

că eşti vreun şmecher

şi te vor urî pur şi simplu

copiii o să-ţi scrie alupigus pe maşina

nouă nouţă

şi mama ta îţi va spune că tu pur şi simplu

n-ai suflet

este evident vorba de tipul de moarte

trăită pe picioare

dar nu chiar

trebuie ca oamenii să aibă ocazia de-a-ţi spune

arăţi ca dracu azi ce-i cu tine

şi e obligatoriu ca tu să răspunzi nimic

asta e confirmarea definitivă a faptului că

şi tu mori

dacă eşti femeie e de bun simţ să bufneşti instantaneu

în lacrimi mari rotunde şi serioase

şi să fii cât se poate de incoerentă

asta va face lumea întreagă

aşa cum e ea mică lumea aia a ta

să trăiască compensatoriu

pentru că nu-i aşa tu

tocmai ai murit

dacă îţi faci datoria de a sucomba

de câteva ori în viaţă

efectul imediat şi logic va fi sentimentul că

ai renăscut

parcă eşti altul aşa

de-a dreptul neuman

un cuier ambulant de epifanii ale revenirii

un Mesia neobosit şi personal

numai şi numai al tău

întrupat ca să creadă în tine

să umble pentru tine

să vindece neputincioşii

să-i iubească pe toţi urâţii

să rabde să învie morţii

să se îndoiască să moară

cu şi pentru tine

iar

_____________________________

In memoriam

lui Florin

sunt peste tot
şi totuşi uite-mă cum nu mă mai văd
de-atâta poezie uitată în sertare uitată
de lacrimile iernii ăsteia goală casă de cuc

în zori mi s-au uscat rădăcinile
să nu mă ţină în urmă-mi
să nu-mi rămân umbră
am două braţe de trandafir de mâini
ca două strigăte curse la marginea morţii
la căpătâiul durerii

întreg mi-e mâinele atât
cu picioarele lui de lut cald
cu surâsul lui tâmp de fericit în duh
cu buzele lui freamătă aşteptări zi
sângeră târziul noapte picură promisiuni vreau

jumătate de om nu poate trăi o viaţă întreagă
şi atunci

de ce trebuie noi oamenii să trăim mai multe vieţi
(Agnès Desarthe, “Mănâncă-mă”)

_________________

dang

în interstiţiile zilei scrie clar

unde se găseşte septentrionul

dacă vrei să-l ajungi

trebuie să te lungeşti cruce

pe pământul negru rănit în lama de fier

şi să-ţi laşi nervii spinali să curgă în magmă

numai aşa o să creşti vertical

!atenţie să nu te agăţi iederă de suflete ori de ferestre închise din tine o să rămână doar o faţadă prăfuită de vânt pe care vreun fotograf amator are s-o afişeze pe blog cu watermark antifurt la picioare

numai aşa

o să-nţelegi că miazăzi şi miazănoapte

sunt nişte simple coordonate – cum e miercurea de exemplu –

care nu au absolut nimic de-a face

cu inima ta care bate ca un clopot

ca

un

clopot

înţelegi

__________________

nu am alţi dumnezei

nu am alţi dumnezei decât viaţa asta
cu agonii regurgitate frenetic
în piaţa mare

carne sunt dar foamea de carne nu e mamă a mea
nu o vreau şi să-i dau ascultare nu voi s-o primesc
tu m-ai adus dar de făcut m-au făcut oamenii care se uită la mine ca la un drac
atunci când rostesc politicos mă scuzaţi vă rog
şi dimineţile cu porumbei înfoiaţi în fântâni dimineţile în care cred că lumea toată
e a nimănui altcuiva

nu mă mai striga mamă mi-e acum oraşul cu nume paradoxal
mi-e frig mi-e dor de locul acela din mine
a rămas doar atât

__________

să rămână senin

prognoza meteo cu fulgerele şi frigurile ei
mai mult sau mai puţin propriu zise
este definitiv irelevantă atâta vreme cât există
oameni
pe care poate nu ştii cum îi cheamă dar
care ştiu să-ţi aştearnă răsărituri sub tălpi
şi zboruri la răscruci

şi desigur nu-i obligatoriu să crezi
că oamenii sunt dumnezei
despre faptul că pot fi şi draci nu discutăm acum
şi că pot stinge noaptea cu viaţă Lazăre chiar pot
doar cu un gând
pot aduna toţi norii înhămaţi ezitărilor tale
iară din tine să rămână
senin

__________

Baladă pentru o fată cu păr sur

o fată bătrână este o fată uscată

fecioara mereu e un măr nemâncat deshidratat de secundele care-i penetrează infertil virtutea putredă de galantar fecioară mereu pentru ca nu a vrut să joace o Evă şi a câştigat un ev de singurătate

din carnea ei a rămas coaja scofâlcită maronie o coajă cu ochi incolori şi picioare nesigure cu umeri căzuţi către sâni şi himenul cuibărit între omoplaţi paiaţă

o fată bătrână e un om care nu se mai poate minţi şi asta chiar e tragic

pentru fata cu himen intact fericirea e o glumă proastă spusă seara târziu la o masă bogată de un chefliu cu creierul pane el e singurul care râde restul privirilor zac jenate în şervetele albe din poala mesenilor bucuria nu e nimic altceva decât o glumă proastă

în zadar degeaba niciodată femeie fără sens deşert în urma-i

se spune fată bătrână pentru că timpul unicul ei amant parşiv îi regulează ritmic şi neobosit trupul tic tac visele tic tac şansele tic tac până când

vlăguirea i s-a strâns între buzele supte în cutele adânci de deasupra ochilor îşi fereşte privirea nu îi plac oamenii oamenii sunt nişte mobile care-i locuiesc suprarealist existenţa îi ocoleşte la metrou nu urcă niciodată cu scara rulantă nu îi place atingerea lor nu suportă aerul expirat de ei nici hainele lor colorate râsetele care i se descarcă lent şi rece în şira spinării nu înţelege cum pot face parte din una şi aceeaşi lume nici de ce doamne de ce până când

o fată bătrână e un fluture care s-a aşezat într-un insectar deschis pentru că nu-i aşa acolo erau cei mai mulţi fluturi şi a aşteptat cuminte până când

VĂ RUGĂM ATINGEŢI EXPONATELE

____________________

Vine şeful

(saga de birou)

vine şeful
şopteşte el conspirativ şi în spatele lentilelor ochii i se bulbucă excitaţi
invers proporţional cu dimensiunea evenimentului anunţat
direct proporţional cu stima faţa de şeful
invers proportional cu stima de sine

nu te duce la ţigară că vede şeful că nu munceşti e presupoziţia
pentru propoziţia vine şeful
el nu rosteşte decât două cuvinte pentru că în scrot în loc de testicule
are trebuinţele din vârful piramidei lui Maslow
mai are şi nişte clopoţei care zăngăne gigea
de fiecare dată când şeful nu vine

el crede că şeful este bau-bau
şeful o să-i mănânce creierul natur aşa cum a făcut Lecter în filmul ăla
o să-i rupă picioarele şi ştatul de plată
şi contractul de muncă pe perioadă nedeterminată
în mai puţine cuvinte o să întoarcă piramida aia nenorocită cu josul în sus
de-o să i se scurgă năzuinţele în gura mă-sii în răvaşele de perete pe care
scrie clar că şeful are întotdeauna dreptate

şi întradevăr şeful o să-i mănânce creierul natur
da poate o să-i mănânce chiar şi ficatul
dar asta nu pentru că şeful este bau bau
ci pentru că a văzut în ochii bulbucaţi excitaţi
că nu are boaşe

simplu

o să fumez o ţigară fiindcă din punctul meu de vedere
şeful e doar un individ care ştie la cine să se holbeze
şi pe care îl doare de cantitatea de monoxid de carbon din pleura mea
tot atâta cât îl doare de cariera mea profesională
fix cât mă doare pe mine de deşertăciunea numită servici şi că
vine şeful

____________________

Peroraţie cu ‘cel mai singur număr din lume’

şi poate că nu vreau să mă iubiţi poate vreau

doar să mă învelesc cu asfaltul fierbinte aşa

cum te înveleşti cu palma cuiva când eşti

cel mai singur număr de pe lume

poate că ţip doar pentru că voi tăceţi abundent

că nu mă găsesc întreagă

din câte ştiu ar fi trebuit să fiu

tălpi goale în colb şi limbă de viperă

albă nu mă găsesc şi pe voi nu vă aflu niciunde

unde să mai caut

o lume întreagă nu ar fi putut să dispară

mi-aş fi adus aminte potopul, mamele rupte urlând cuvinte fâşii

după copiii umflaţi de apă ca nişte baloane câini şi bătrâni

leşinaţi în copaci şi mirosul de baltă secată

chiar dacă aş fi uitat mirosul ar fi rămas

acru şi muşcător ca o palmă zdravănă

mi-aş fi adus aminte

si-gur

şi sigur aş fi simţit în pumnii încleştaţi

cel mai singur număr de pe lume

poate ceea ce îmi lipseşte nu sunt mirările

nu sunteţi voi ci

ricoşeul unui pat de armă care îţi transferă

pocnetul glonţului direct în vintre pulsează aritmic

e viu sau e vină

nu ştiu

____________________

Felix est

oameni cu minţi dezordonate scriu poezii

pe care oameni cu minţi ordonate le taie felii

şi le servesc în ordinea

descres

cătoa

re

a cantităţii de sare şi piper din aerul respirat

apoi oamenii cu minţi dezordonate cred că

au aruncat o sticlă cu răvaş

şi sunt fericiţi

în timp ce oamenii cu minţi ordonate

cred că au prins pestişorul de aur

şi sunt şi ei la fel

adevărul e că fericirea n-a plutit niciodată pe mare

şi nici nu ştie să înoate

fericirea e o chestie de care tocmai ai uitat

(eu nu pot să-mi dezordonez cuvintele

aşa că în fiecare zi mai scriu o pastilă amară

s-o port în loc de nasture.)

____________________

Cugetările unui scaun de răchită

între gloanţe un scaun de răchită
se leagănă în ritmul durerii

scaunul de răchită nu se întreabă
dacă ceea ce trăim e viaţa
sau dacă suntem toţi morţi
iar acesta este un raiad
un oximoron frumos ca o rană
cu demoni deghizaţi în chelneriţe
şi îngeri adormiţi pe caldarâmul zilei

scaunului de răchită nu îi pasă
dacă păcatele noastre seamănă
cu migrenele lui Dumnezeu
nici că
noaptea trecută un fluture
a fost insectarizat
de un fulger deprimat
(am incheiat citatul, preluat de la agenţia de ştiri a nelumii)

morţii calici care persecută fericirea
cu întrebări puerile cum ar fi
de ce şi când
nu îl interesează

cu atât mai puţin faptul că
pieptul său strălucind a gloanţe
se leagănă nu în ritmul durerii
ci în limbul raiadului

ori că oamenii habar n-au să asculte
cugetările unui scaun de răchită.

____________________

jumătate om, jumătate cânt

azi port în buricele degetelor
zece miresme ale copilăriei
de mare de dor de sănii cu zurgălăi de reavăn frunziş de somn pustiit de plită vopsită în bronz de piele unsă cu soare de pământ galben de acasă de mamă

înapoia lor în bumbii pumnilor
în carnea durută
câte o uşă în fiece cută
una pe care n-am putut s-o ascund una uitată una mereu zăvorâtă
una prea mică să-ncapă una rămasă deschisă una zidită

mi-am închis norii
în cutia milei
la încheieturi
am presărat vânt
să-i alinte cu noaptea bună
şi-am lăsat păsările lunii flămânde
să mă ciugule tandru
să mă poarte în aripi
să mă zică
în cânt

____________________

Când mă fac mare vreau să fiu tot eu

mi-a crescut în păr
o secundă
linie a vieţii

o cheama chatertton
sau cheatterton

urmează traseul
prafului lăsat la uşa usr
de chibiţii mentalităţii perdante

pleacă din podul palmei şi
coboară până în cuvânt
insinuează că
aş putea să încep
cu a vinde potoale cu nume de burg
în birturi cu nume de hacienda
şi să termin
publicându-mi coşmarurile
în trei d
de
distinsă
docenţă
semnalată prin citate latine
cum ar fi nunc est bibendum

____________________

Telescopie

~acesta nu este un pamflet~

îmi caut jumătatea
doresc să dorească să fie ferm ancorată
într-o relaţie stabilă şi serioasă
preferabil oficială
presărată cu orez thailandez garofiţe roşii
mixere pahare de cristal
lună de miere la bulgari

casting pentru emisiune reality-show matrimonială

iluzii anglofone de îmbrăcat
eşecuri personal universale
aplauze în rol de voal
confeti multicolore pentru existenţe alb negru
poftă bună
o sa le folosim la ornat suflete
ciuruite de evoluţia cursului de schimb
carne vie

a-caa-săăă

crainicul, în barbă
bine aţi venit la cursul gratuit de histrionism
gratuit vă destindem chiloţii în două milioane de pixeli
- da’ io am venit pentru emisiunea matrimonială… premiu inedit: regăsirea dragostei şi descoperirea partenerului de viaţă potrivit… Da’ numa’ atâta?!
- taci, fă! stai jos…
- aveţi, doamnă, răbdare!
- linişte în platou!

femeia stă fiindcă asta ştie să facă mai bine
a învăţat să aştepte laolaltă c-o naţie întreagă

lângă ea îmbrobodită la ambele capete
o proaspătă creştină practicantă
declină numele Domnului

- dom’le, luaţi-o pe nebuna asta de lângă mine!
- doamnă, dacă nu tăceţi, o să vă rog să ieşiţi afară!
- păi să tacă ia prima!
- dă-o, nene, afară!
- linişte în platou!
- mamă, ai zis că mergem la circ…
- şşşşşşşt.
- păi la circ, te-a adus, nu vezi? hă, hă, hă…

crainicul
- Spune-ţi-ne, doamnă, ce s-a întâmplat cu soţul dumneavoastră?
- Bună ziua…
se uită ca hipnotizată fix în ochiul transparent al camerei
- Domnu’ Bradu’… cum să vă spun, l-a răpit ăia, iecstratereştrii…
- Tăiaţi!
- Doamnă, v-am zis să nu mai ziceţi asta, ziceţi-o p-aia cu muritu’ în război.
- Ah, da, mă scuzaţi… am uitat. Gata, acu’ zic bine.
…….

dragi părinţi singuri care îşi vor găsi „jumătatea”
între ghilimele creşte o jumătate de adevăr
ca o jumătate de măr otrăvit
povestit demult
unei fetiţe care
încă nu ştia
că e doar
½
şi voia doar
să meargă
la circ.

____________________

să dormim, dar

azi-noapte am dormit iar cu aurolacii
am dormit de la trei douăzeci la şase treizeci
la lumina farurilor harnice
a anvelopelor încinse
cu punga argintie de gât
am dormit ca şi ieri
zbierând la lună la câinii tembelizaţi
de alarmele polifonice
- corola de minuni a hitech reg(u)lând
corola de minuni a lumii -
şi de hrana cu PH generos împrăştiată pe trotuar
de babele fără alte rubedenii
am avut iar vedenii
se făcea că locuiam într-o vilă
jegos de luxoasă
decorată cu ţeste de boi
cu patalamale-nrămate veghind deasupra
Marelui Staul Major
Mila Domnului să fie
a zis preotul când a venit la binecuvântare
şi-a mai zis să fie primit
când şi-a băgat nu doar mâinile în buzunare
fuck the government,
futu-vă-n gură de hoţi
aşa am dormit cu aurolacii
convinsă că undeva în viitorul apropiat
o să mă pricopsesc cu Sindromul Tourette
c-o să mă duc la drogherie
şi zâmbind am(i)abil o să cer
fiţi vă rog drăguţă vreau să vă fut pe toţi nedormitii neajunşii până vă sar dinţii
pardon
sunt bolnavă vreau şi eu un kilogram
de bomboane de mare tiraj amestecate oridecare
piramidon nurofen fasconal
augmentin aulin diazepam
da, diazepam
am un party diseară cu aurolacii
o să facem iar ca toţi dracii
o să jucăm păsărică mută-ţi cuibu’
în gurile de canale
pân’o să vină iar jandarmii
şi ce dacă
ce pula mea ar putea să ne facă
pardon
nu mai căuta sensuri baştane
caută în spatele blocului
acolo-i sens unic
ajungi (în) buricul pământului
din două inspiraţii intermitente şi-o răsuflare
şi nu-ţi mai decora şeful cu menţiunea
de căcat
nu e el dobitocul morţii mă-tii ce eşti
pardon
vinovat că tu te-ai murit te-ai prescris la categoria mulţi şi degeaba.

(a nins azi-noapte
se făcea
că nu mai erau neoameni
îmbrăcaţi în trupuri
impregnaţi cu branduri
nici femei locuinde-n tomberoane
se făcea că
guvernul m-a vindecat, mulţumesc
ş-a transformat Casa Poporului
în adăpost de noapte
să dormim, dar)

_____________________

Oraşul din scoici

ce vreau
e un asfalt ca o mare străvezie
cu mersul şi zborul acvatic
funcţionale la cheie
cu pescaruşi beţi de soare
ciugulindu-şi în neştire iubitele
pe buşteni înnegriţi de maree
cu supermarketuri plutitoare
din care să-mi pot cumpăra
înapoi
copilăria
pe scoici.

ce vreau e un oraş
ca un castel medieval
ca o mireasă plânsă la altar
ca o liturghie tăcută devreme
ca zăpada valului prelinsă
lacrimi de stânci
lacrimi pe stânci
căci în matcă o-ntoarnă
ca pe-un val de zăpadă
ca pe-o liturghie rostită prea târziu
ca pe-o mireasă de la altar
ca pe-un mediu castelan
ca pe-un oraş pe care-l vreau
şi nu-l am
decât
în scoici.

_____________________

patruzeci şi şapte pe azi

mai am o viaţă de trăit
o viaţă şi o singură şansă, una
să câştig la ruletă
ceamaifrumoasăpovestededragoste
imaginată vreodată
poate
de un Dali ce se ştia meşteşugar de cuvinte

ceamaifrumoasăpovestededragoste

cu buricele degetelor culegând frisoane
pe care literele alunecă mut
şi uite: ţi s-a uscat gura, iască în loc de cuvinte
ţi-e frică
ţi-e cald
ţi-e altfel
prea mult

cu ceasuri scurgându-şi cifrele negre si mari, secundarul
în şerpuieli lichide
atipic
piano
ce timp?
perdele albe de voal umflându-se largi
în penumbra sălii de bal
valsează cei doi
îi vezi sau îţi pare
că flăcări aurii îşi izgonesc razele
în oglinzile veneţiene deghizate în lampadare
îi vezi sau îi crezi?

a încărunţit devreme clipa
în sala cu urme de bal
mai trăiesc doar perdelele
ca nişte corduri pulsează a vânt
glăsuiesc numai trandafirii cenuşii cu frunţi plecate a moarte
mai ai o singură şansă

femeia îl lasă şi fuge
bărbatul rămâne cu braţul întins
în frac aninat a durere

falduri de rochie cad inegale
pe o parere de scaun
cu mâini tremurânde îşi împinge
inima plăpândă în careul de catifea

dintre buzele roşii
femeia iubeşte:
crupier,
patruzeci şi şapte pe azi

_____________________

Papila prinţa*

ţi se ning gândurile
fulgi inegali pe cimentul ud al dimineţii
ca o povaţă mută cernută de bunul Dumnezeu
într-o zi care nu e nici azi
niciodată

[Albul oblojeşte tumefacţiile sufletului, străine
Judecă mai puţin, ascultă mai mult
Uitarea-i balsam uneori, nu blestem
Tandru aşterne-o peste siturile celor nevrute
Alcov sa le fie, sigiliu ş-anthem.

Tăcerea aşteaptă pe străzi răsfirată
E gratis, adun-o si fă-ţi-o refren]

îţi gânguresc ninsorile
fulguieli inegale cu tine în dimineaţa udă
ca o dojană fără glas pierdută-n drumul către Dumnezeu

*puf de păpădie în rusă; scriere fonetică

_____________________

Apă vie pe cord

(o seară la teatru)

Am cunoscut deunăzi
nişte oameni ca nişte străzi pietruite
străjuite de case frumoase, înalte
înfipte adânc, până la capăt în paşi-mi şovăielnici.
Purtau feţele altora
şi vânătăile lor şi nebunia îngrămădită toată
într-un ghem de salivă, scuipată la întâmplare
doar a scăpa de acru.
Mă chemau. Vino!
Lumea asta nu-i decât o farsă îmbrăcată-n ţigancă
dacă te uiţi de sus
e numai o bilă străvezie
în care ai vrea dar nu poţi vedea ce se-ascunde.
Vino!
Lângă noi poţi să fii în fiecare fel în care
n-ai apucat, n-ai îndrăznit, n-ai frică
în lumea asta nu poţi să te pierzi de tine
poţi doar să te-oglindeşti
în lampadare,
în tabloul bicolor rezemat în culise
în femeia căreia-i e teamă de pântecul ei
în sufleur.

Rămân fidelă
răsăriturilor de nume noi
meşteşugarilor de cuvinte
ce mi se-mplântă miocardic în suflet
ca o broşă argintie din care-nvie
neaua copilului rătăcit.
Pulsează frenetic sub fruntea-mi albă
sub ţesătura de caşmir tot alb
sub masca-mi topită de-atâta râs
o noapte cu luminile încă aprinse
sau un ieri copt cules la întâmplare
nu contează
la fel de bine poate fi doar o părere
atâta vreme cât mă recunosc
şi-s vie.

____________________

Simţi cald

Simţi şi te simţi
cald, viu şi cu rost
ca-ntr-o dimineaţă în care
capeţi un zâmbet
de la o măicuţă bătrână
doar aşa, pentru că eşti
şi oricât de siropos-ridicol îţi pare
ştii că tocmai ai fost iubită
de o măicuţă necunoscută
ca într-o dimineaţă
în care îţi spui
cerul e doar o prelată planetară
şi dacă te uiţi mai atent
o să-i vezi în capătul osiei Carului Mic
(sau Carului Mare, alege ce vrei)
fermoarul
îl apuci de cursor, tragi încet, grijuliu
şi desfaci bolta ca pe-un pepene verde
pârâind a copt
prin jumătatea de deschizătură
ţâşnesc către alte ceruri
(habar n-ai ce culoare şi dacă au fermoare)
toate visele lumii
de nici nu se ştie câte veşnicii adunate
plus ale tale
iar aici rămân doar oameni
goi de vise
plini de ei
ca într-o dimineaţă în care
acelaşi bărbat intră pe uşă
şi la fel de protocolar ca ieri
îţi sărută mâna verbal
întrebându-te cum îţi e
iar tu nu te grăbeşti să răspunzi
îţi laşi puţin timp să te bucuri
că de astă dată
chiar dacă el nu ştie
ori poate nici nu-i pasă
ţi-e bine.

____________________

Peisaj de futu-i

… ar putea fi de la cele o mie de ţigări
pe care le-am fumat az’noapte
într-o futilă tentativă de pruncucidere a simţirilor
care-ţi năzar în prag duminică dimineaţa
fără să dea un telefon înainte.

Degeaba dar,
n-o pot ascunde.
Miasma de of purulent
a năpădit toate ierburile dimprejuru-mi, le-a otrăvit
a îndulcit usturimea urzicilor, s-a prisosit
aşa cum doar piezele rele pot.

Aiurea cer linişte
pică nucile
din septuagenarii cu braţe noduroase împletite manheimic
ca vieţile ieşite prematur din garanţie
cu pocnete ciunte a nu e nimic înăuntru.

Zadarnic îmi albesc buzele
strângându-le-ntre dinţi,
„urlă câinii în mine”,
vorba Doamnei Allia,
de zboară toate păsările phoenix ţinute de zile negre
de se cutremură cuşca de oase din pieptu-mi
în dantela doliată de fumul de az’noapte
se recreează grotesc
morman de scânduri jilave
nebune măcar de foc.

Atârnat de aorta pulsândă
ceasornicul roşu
se bălăngăne precis
între ce-am fost
si ce nu sunt
ca un pendul
placid
imperturbabil
inert.