Pasul următor al iniţiativei Ca să fii cool, trebuie să fii viu.
Am renunţat la contabilizarea victimelor acum câteva luni, când mi-am dat seama că statistica făcută de mine e la fel de obscură şi lipsită de impact precum cele ale poliţiei şi ale ong-urilor preocupate de subiect.
Să spui oamenilor x tineri au murit în accidente rutiere e (din păcate) aproximativ acelaşi lucru cu a le spune că în China un seism devastator a ucis y oameni. Se cutremură sufleteşte cinci minute, poate chiar câteva ore sau zile, apoi vine o altă informaţie cu o mai mare încărcătură emoţională către ei, care le monopolizează mintea şi uită. E absolut normal. Mi se întâmplă şi mie, ni se întâmplă tuturor.
Cred că e foarte greu să înţelegi pe deplin repercursiunile unei astfel de situaţii şi să-ţi schimbi comportamentul vizavi de ea, dacă nu ai experimentat-o tu însuţi ori măcar să fi fost martorul ei.
E practic aproape imposibil să determini un şofer să conducă responsabil, dacă nu ai suficiente instrumente. Iar asta înseamnă, din punctul meu de vedere:
- O legislaţie foarte dură, care să pună accentul pe prevenţie. De exemplu: un şofer care a ucis din culpă, nu ar trebui să mai conducă vreodată. Punct – fără negocieri. Exemplul celui care povesteşte prietenilor şi cunoscuţilor cum nu mai poate urca niciodată la volan din cauză că a omorât un om, e mai puternic decât oricâte suspendări ale carnetului ori lunile de închisoare pe care oricum – cel mai probabil – nu le va executa, fiind la prima infracţiune. Mă mai gândesc la penalizări de tipul: şoferii care acumulează un număr x de abateri grave să fie obligaţi să participe la întâlniri cu victimele accidentelor sau rudele lor, în care să confrunte la propriu consecinţele. Celor care sunt notorii în greşeli să li se impună afişarea pe parbriz a unei buline roşii care să semnaleze celorlalţi participanţi la trafic lângă cine şofează.
- Campanii de promovare a responsabilităţii în trafic foarte bine coordonate şi de lungă durată, cum România încă nu a văzut. Încercări au fost – vă amintiţi sigur clipurile cu trupurile îmbrăcate în saci de morgă şi pe cele cu fotomodelele mutilate, însă nesusţinute eficient prin alte instrumente. Eu aş pune cruci uriaşe, pe marginea şoselelor, în locurile unde s-au petrecut accidentele.
În fine, revenind la articolul statistic, am încetat să-l actualizez în momentul în care am scris un altul care a avut succes (în sensul că a adiat o vreme prin blogosferă şi a reînviat azi), datorită celor care au preluat ideea şi au scris la rândul lor pe subiect. Le mulţumesc încă o dată:
Finalitatea primei serii de articole a fost ideea lui Santiago de a crea un site care să abordeze şi sancţioneze problema inconştienţei la volan. S-au întâmplat câteva conferinţe pe messenger ale căror rezultate au fost achiziţia domeniului „viulavolan” şi identificarea elementelor de bază şi de conţinut ale blogului. Proiectul s-a blocat aici, stadiu în care se află şi acum.
În ultima lună m-am tot gândit cum să facem să-i redăm aripi şi am ajuns la o singură concluzie clară: sigur nu în modul gândit iniţial, nu în formă de bau – bau. De ce? Păi, e foarte simplu. Cine ar vrea să intre pe blogul lui bau – bau? Poate s-or găsi câţiva, însă eu am gândit din perspectiva inconştientului. Eu fumez. Ştiu că mă omor încet, dar totuşi o fac. Ce reacţie am atunci când cineva îmi spune să încetez? Îi întorc spatele. Nu vreau să aud că ceea ce fac e greşit, pentru că asta ar însemna să devin responsabilă, iar eu nu vreau asta. Cam la fel (nu) raţionează şoferul iresponsabil.
Pe de altă parte, hai să idealizăm: facem blogul şi totul merge strună. Cum rămâne cu sutele de mii de şoferi care nu au acces la internet. La ei cum ajungem? Nu ajungem.
La ei ajung legile.
Eu una am trecut peste entuziasmul idealist şi mă gândesc la acţiuni concrete care pot produce schimbări. Cred că mai eficace ar fi un blog unde să adunăm sugestii pentru o legislaţie rutieră „sănătoasă”, pe care apoi să le centralizăm şi să le transmitem parlamentarilor, cu solicitarea de a promova o iniţiativă de modificare a codului rutier.
Realdo s-a oferit să ne procure adresele lor de email şi să scotocească codurile rutiere din alte ţări pentru exemple de reglementări eficace.
Deci, tragem linie şi avem aşa:
- cinci oameni de nădejde (Boghi, Luana, Realdo, Zizzou şi subsemnata) care la ultima strigare erau gata să se apuce de treabă, pe care cu ocazia asta îi invit să-şi expună opinia vizavi de cele de mai sus
- un proiect în faşă
Am scos totul din culise, pentru că avem nevoie de sugestiile voastre. Dar şi de forţe proaspete, dacă se vor găsi voluntari.
Mulţumim cu anticipaţie pentru timpul investit şi bunele intenţii.
