Asar’

om fo la concert la Ţapinarii în El Grande Comandante. Realdo pentru întâia dată, eu pentru a nu ştiu câta, însă dup-o lungă pauză. Pentru necunoscători, Ţapinarii cântă folk, iar între piese mai parodiază ceva musiq comercial, mondenităţi şamd, să fie curcanul împănat şi împăiat. Ce să vă povestesc? Concertele se trăiesc la locul faptei, nu în izmenele călătorului. Am râs în hohote, am cântat laolaltă cu ei (ieri avui o epifanie: oamenii merg la concerte nu să asculte, ci să cânte muzică – iar cântăreţii invers – îşi mai menajează şi ei coardele vocale, câtă vreme falsează mulţimea delirândă), o fo tare bine, mai mergem.

Nu în EGC, unde pute a pivniţă infectă, bat nişte alizee de aer condiţionat de îţi îngheaţă vocea de concert – şi aşa paradită – în gât, iară tanti Luiza – Morgana care se ocupă de rezervări e peste tot, numa’ la muncă nu, aşa că, de ai noroc să te propteşti în fun scaun, bafta lu’ matale, de nu’ – vaya con Dios.