Zoso says: you stink. The crowd shouts: how bad?

Pentru a înţelege cu ce şi de ce se mănâncă articolul de faţă, citiţi pretextul.

Eu l-am citit, l-am comentat la fel de subţire precum argumentaţia autorului şi mi-am zis că-mi văd de treabă. Şi mi-aş fi văzut, dacă n-aş fi “văzut” cum aplaudă mulţimea retorica amatoristică şi nu mi-ar fi stat pe creier psihologia turmei dezlănţuite şi ipocrizia crasă.

Lăsând la o parte improprietatea termenilor – echivalarea îngrijirii corporale cu emanciparea – articolul abundă de prezumţii, ilogisme şi silogisme de bazar.

Despre cine e vorba în propoziţia incriminată: “Articolul asta nu se referă la femeile care au probleme de sănătate (complicaţii după naştere, boli…). Nu se referă la femeile care au constituţia mai mare sau mai mică decât norma general acceptată. Se refera la restul de 80% dintre romance[…]”

Deci 20% dintre românce sunt ok, iar 80% sunt grase, boite ca nişte pupeze şi jegoase. Dar există un mare dar, căci mai spre final, vine completarea: “Mă uit la ardelence şi la nemţoaice. Ardeleanca e îngrijită şi arată bine şi la 3x ani, chiar dacă e măritată şi are doi copii.” Reiterăm deci-ul precedent şi scădem… cât la sută din românce? Nu ştim, numa’ Zoso ştie. Oare ştie şi că atunci când aminteşti procente – inducând astfel impresia de precizie ştiinţifică – trebuie să menţionezi o sursă şi să îi verifici credibilitatea? Hm.

Mai departe: “Pe strada mea locuieşte o familie. Mama cât uşa, bunica de două ori cât uşa. Fiica e cât o jumatate de uşă. Nu sunt grase prin natură, ci pur şi simplu bagă în ele chestii care le fac să arate ca nişte purcele.”

Wow! Aici chiar nu se mai pune problema credibilităţii ori a veridicităţii, suntem convinşi cu toţii că Zoso a studiat istoricul medical al familiei respective şi poate afirma dincolo de orice dubiu că obezitatea lor e cauzată de pura ignoranţă şi lăcomie.

Următoarele în boxa acuzaţilor sunt puştoaicele cu “Unghii neîngrijite, dar lăcuite.” I beg your pardon? Apăi dacă erau lăcuite, cum naiba ai putut observa faptul că erau bleacs? De dragul controversei, astăzi în drum spre casă, am scanat cu atenţie toate sandalele care mi-au păşit în cale. Aproximativ două din zece bucureştence întâlnite prezentau unghii dubioase. Studiul empiric a fost realizat după metoda Zoso – văd ceea ce vreau să văd. Nu se admit contestaţii.

Urcă la bară: Mama eroină. Dacă vă uitaţi la patiseriile de pe lângă fabricile în care lucrează multe femei în jurul orei de ieşire, o să vedeţi femei trecute de 40 de ani care îşi cumpără câte ceva.

Dacă vă uitaţi la patiseriile de pe lângă şantierele patriei unde lucrează mulţi bărbaţi în jurul orei de ieşire (să-mi fie iertată topica aiuristică, nu fac decât să parafrazez), o să vedeţi bărbaţi trecuţi de 40 de ani care îşi cumpără câte ceva. Aşa, şi? Şi nimic. Observam doar. Doar nu din cauza asta e România pe locul trei în Europa la obezitatea feminină şi pe patru la cea masculină, respectiv ce mi-e Vasile, ce mi-e Vasilica.

Mergeţi pe forumurile de mămici, să vedeţi cum spiritul şi sufletul lor e supt de copilul căruia i-au dat naştere şi pe care nu îl poate lăsa nesupravegheat în pătuţ să alerge o jumătate de oră în jurul blocului sau să se suie pe bicicleta medicinală.

De unde rezultă că autorul ştie foarte bine ce înseamnă să te duci 30 de secunde în bucătărie după sticla de lapte şi când te întorci să-l găseşti pe plod cu ochiul vânăt. Ştie şi ce înseamnă sentimentul de vinovăţie, care deşi e oarecum absurd, nu te lasă să pui geană pe geană, că poate, totuşi, puteai să previi / eviţi accidentul dacă erai mai atent/-ă.

Asta e chiar hilară: “Cura de slăbire. Acum vreo 7 ani îmi vine genială idee de a ţine o cură de îngrăşat. Mă îndopam de 5 ori, băgam în mine ca spartul, până când într-o zi mi s-a făcut rău. Nu am câştigat nici un kilogram în plus. S-ar zice că am o oareşce idee despre ce înseamnă să ţii o cură de slăbit.”

Categoric, o oareşce idee are, una absurdă în care a te priva de absolut tot ce e bun (căci asta presupune o cură drastică de slăbire) este echivalent cu a mânca orice şi oricât vrei.

Zoso ne mai zice că: Societatea a inventat nişte norme. Nu îţi convine? Fă ceva pe tema asta!

Serios? Există norme? De Rubens ai auzit? Există nişte mode ale idealului feminin şi mai există şi nişte preferinţe, căci frumuseţea e în ochii privitorului. Există bărbaţi care salivează la vederea rubicondelor, oricât te-ar oripila pe tine treaba asta. Există bărbaţi pentru care cantitatea de parfum utilizată de ea ori lipsa deodorantului ori unghiile neîngrijite sunt la fel de relevante precum teoria quarcurilor. Pentru că sunt asemeni ori se complac în compania unor femei pe care tu le-ai clasat, total nejustificat, drept “românce”.

Te-aş întreba pe tine şi pe cei care s-au extaziat citindu-ţi adevărurile irefutabile: mamele, surorile, iubitele voastre cum sunt? Superbe, nu-i aşa? Printr-o miraculoasă coincidenţă ele fac parte din acel fericit procentaj de 20% – toate, fără excepţie. La fel şi fetele care ţi-au dat fără preget dreptate în comentariile lor.

Pentru că întotdeauna capra vecinului e aia grasă, hidoasă, împuţită. Românii şi româncele sunt întotdeauna ceilalţi, nu noi. Sunt ăia care ne dezgustă, ignoranţi şi farisei, mereu alţii. Noi şi ai noştri, ăi mai apropiaţi, suntem implicit impecabili.

Hai să fim serioşi. Dacă ai arătat ceva prin articolul tău, acel ceva este genul tău preferat, respectiv genul (-rile) detestat (-e), nicidecum că româncele nu se îngrijesc.

Nu sunt o feministă şi scopul acestei replici nu este să demonstrez că femeile din România ar poseda o insesizabilă cochetărie ori o grijă specială vizavi de sănătate, pentru că nici n-aş putea să fac o atare demonstraţie. Scopul e altul şi, cred, evident.

Zici că: Ştiu, e oribil ce spun. Deloc, e perfect adevărat pentru anumite femei, nu pentru “românce”. Dacă-ţi intitulai articolul “Detest femeile care”, eu una făceam o reverenţă virtuală, fiindcă şi eu le detest. Însă sentenţiozitatea ta neargumentată e cu atât mai periculoasă, căci vine din partea unei persoane care e percepută ca lider de opinie în mediul pe care îl frecventează.

Verdicte precum “ceea ce sunteţi voi în interior (nişte proaste plictisitoare)” nu-ţi fac nici cinste şi nici nu te reclamă, ci dimpotrivă. Sau poate genul ăsta de reclamă ţi-l doreşti; situaţie în care îmi cer scuze (da, mie) că nu mi-am ţinut gura.